Legendele Techirghiolului, în patrimoniul cultural european

0
919

La Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol s-a desfăşurat, ieri, conferinţa cu tema „Legendele Techirghiolului“, prefaţându-se astfel seria manifestărilor dedicate cunoaşterii patrimoniului cultural european.

Invitaţi au fost prof. univ. dr. Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Claudia Țapardel, copreşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European. Claudia Țapardel, neputând onora cu prezenţa sa invitaţia, a trimis un mesaj de susţinere faţă de turismul balnear românesc, cu precădere cel din jurul lacului Techirghiol.

Au mai participat Simion Nicolaev, director general al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanţa, Iulian Soceanu, primarul oraşului Techirghiol, Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, reprezentanţi ai Clubului „Rotary“, care au făcut şi o donaţie importantă, Mihaela Belcin, din partea Asociaţiei Femeilor de Afaceri, medici, consilieri locali, reprezentanţi ai Sindicatului SANITAS. De asemenea, în sală a fost prezentă şi Irina Loghin.

Anul patrimoniului cultural 2018 va fi o oportunitate de a evidenţia importanţa culturii europene, oferind, totodată, posibilitatea de a găsi răspunsuri la provocările legate de bugetele publice – tot mai reduse – alocate culturii. În acest context european, se cuvine a se aprofunda conceptul de patrimoniu cultural românesc, de valori perene ale unui popor multisecular, care trebuie conservate, cunoscute şi protejate.

Lacul Techirghiol, prin unicitatea şi proprietăţile lui miraculoase, a generat numeroase legende, mituri, cercetări ştiinţifice, dar şi etnologice şi antropologice. Prezenţa unei comunităţi multietnice în spaţiul limitrof lacului, localitatea Techirghiol fiind atestată din antichitate, dar bine-cunoscută după realipirea Dobrogei la ţară, este percepută în ultimii ani ca un loc al binefacerii terapiilor naturiste oferite de apa lacului şi nămolul sapropelic.

Continuarea, in ziuaconstanta.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply