Elena-Alexandra Silistră: Solicit sprijin pentru cultura din Mangalia!

0
830

cultura-mangalia-art

Artă, cultură, educaţie, civilizaţie.
Vi se pare ceva nefiresc în aceste cuvinte?

Rea-voinţă, josnicie, condiţionare, umilinţă.
Dar la acestea?

   Putem asocia între ele, cumva, cele două grupuri de cuvinte? Veţi spune că nu, dar vă înşelaţi.

   Mangalia, oraş european, festival de teatru, tineri artişti. Nimic mai frumos. Sigur, aşa ar trebui să fie. Orice oraş, dincolo de activităţile economice şi administrative, trăieşte şi prin cultură, investind în promovarea ei şi într-o desfăşurare cât mai bogată şi mai bună a actului cultural.

   Începând de astăzi, 16 septembrie, Mangalia găzduieşte timp de trei zile o nouă ediţie, cea dea VII-a, a Festivalului Național de Teatru pentru Liceeni, MANGALIA-ART. Acest festival a devenit deja tradiţie pentru oraşul nostru, dovedind încă o dată că există oameni devotaţi şi dăruiţi acestei arte şi frumosului, în general.

   Totuşi, cu ocazia acestui festival, Mangalia dovedeşte şi că are oameni care caută să înfrâneze prin orice metode acest gen de manifestări, adâncind şi mai mult bezna culturală în care se află oraşul.

   Orice administraţie locală are alocate sume în buget, special dedicate acestor activităţi, sprijinind prin ele efortul tuturor participanţilor, acoperind o parte esenţială o costurilor festivalului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Mangalia. Sau aşa ar trebui să fie.

   Şi, pentru că Mangalia dovedeşte încă o dată că cei care îl conduc l-au transformat într-un oraş atipic, interesele politice fiindu-le primordiale, alocarea sumelor destinate acestui eveniment cultural se face condiţionat.

   Pur şi simplu i s-a cerut celei care este sufletul festivalului schimbarea unui membru al juriului, altfel sumele vor întârzia să apară. Din respect pentru această doamnă şi pentru toţi tinerii care vor evolua pe scena festivalului, acel membru al juriului s-a retras, îndeplinind astfel condiţia impusă într-un stil josnic.

   Credeţi că s-a întâmplat ceva? Nu s-a întâmplat nimic.

Din acest motiv, îndemn către sprijinirea actului cultural, solicitând tuturor celor care pot şi vor să se implice, un sprijin în această privinţă.

(Vezi articolul TRUPA de Teatru Thaliamar: Apel catre persoanele din Mangalia care ar putea sa ne sustina financiar).

   Haideţi să nu lăsăm cultura să moară şi, măcar prin ea, să facem oraşul să trăiască!

   Silistra Elena Alexandra, consilier local PMP Mangalia. Vineri, 16 sept.2016.





Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply