Marile proiecte ratate ale Constanței

0
639

oraselullacustruconstanta

Orășelul lacustru, o promisiune de campanie care a rămas la stadiul de desen.

Dacă ar fi fost duse la îndeplinire toate promisiunile din ultimii opt ani ale celor care au condus Constanța, orașul ar fi fost un al doilea Dubai. Am fi avut, de exemplu, insule artificiale, construite de aceeași firmă precum cea care le-a construit în Emirat.

Mai nimic important din tot ce s-a promis nu s-a făcut. Constănțenii locuiesc, în schimb, într-un oraș care are în continuare străzi neasfaltate, care nu are un registru al spațiilor verzi, în care se construiește haotic. Planurile SF nu s-au terminat însă, ci au intrat într-o nouă etapă.

Un CET nou, o promisiune ­încălcată

Una dintre cele mai importante promisiuni încălcate de autoritățile locale a fost construirea unui nou CET. Fostul primar Radu Mazăre și-a bazat campania electorală de acum patru ani pe ideea: ”Un nou CET, o gigcalorie mai ieftină”. Ideea a picat rapid. S-a dorit apoi preluarea CET de la Electrocentrale București. Și aceasta a picat, pentru că CET-ul avea datorii mari, de câteva milioane de euro. „Dacă nu vine la primărie fără datoriile aferente… două cuvinte: ex-clus“, spunea Mazăre. Și așa a rămas. Exclus. Între timp însă, gigacaloria a ajuns să fie chiar și de două ori mai scumpă. Primarul interimar a decis anul trecut să reintroducă subvenționarea unitară a acesteia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cazinoul, a fi sau a nu fi ­renovat

O altă promisiune, de data aceasta mai veche de un deceniu, este reabilitarea Cazinoului. S-a promis de atât de multe ori că am pierdut șirul. S-a dorit concesionarea către o firmă din Israel, s-a transferat către Compania Națională de Investiții, a revenit la Consiliul Local, s-a transferat din nou la CNI, s-au făcut licitații, au fost contestate, s-au reluat. Suntem în stadiul când o altă licitație a fost contestată. O incompetență dureroasă, ca să nu spunem mai mult. Cert este că această clădire emblematică va mai rămâne așa cel puțin doi ani, căci atât durează reabilitarea propriu-zisă.

Șoseaua de coastă revine în prim-plan

Un alt proiect despre care vorbim de ani buni este șoseaua de coastă. Când România era condusă de un Guvern PDL, Radu Mazăre dădea vina pe el, spunând că-i pune bețe-n roate prin neacordarea de avize. Lucrurile s-au schimbat, proiectul e tot în stadiul de proiect. ”Nu vom renunța la el, pentru că avem sume angajate deja în elaborarea proiectului și vom avea linii de finanțare. Acest proiect se va implementa”, a promis, din nou, actualul primar interimar.

De micul Dubai s-a ales praful

Constanța ar fi trebuit să fie, spuneam, un mic Dubai. Radu Mazăre promitea că va construi șapte insule artificiale în Marea Neagră, în Mamaia și Constanța, la circa jumătate de kilometru de țărm. De asemenea, promitea realizarea unui mic oraș lacustru, de fapt o insulă artificială de cinci hectare, pe lacul Siutghiol, care urma să fie unită cu ajutorul unor canale de legatură şi ecluze cu Marea Neagră. Nu lipsea nici proiectul unui bazar oriental la intrarea în port. Niciunul dintre aceste proiecte nu s-a realizat.

Ce avem, în schimb

Cititi articolul integral semnat de Cristian HagiAICI.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





Jobs by neuvoo.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply