MANGALIA – Proiecte europene, finalizate din bani de la bugetul local (VIDEO)

0
547

Litoral_TV

Polemici nesfârşite au loc, în special în mediul virtual, pe marginea celor trei proiecte din fonduri europene, pe care primăria Mangalia se pare că le-a pierdut definitiv la finele anului trecut.

Proiectele „Callatis – Istorie la Malul Mării Negre”, Aleea Teilor şi Parcul „Evergreen” sunt, din punctul de vedere al Uniunii Europene, de domeniul trecutului. Fapt care, spun reprezentanţii administraţiei publice locale, ar atrage şi ceva sancţiuni din partea Uniunii, una dintre acestea fiind interzicerea, pentru Mangalia, a accesării de proiecte similare până în 2020.

Soluţii pentru evitarea crizei celor trei proiecte europene de la Mangalia ar fi existat, fie contractarea unui împrumut de la Trezoreria Statului, cu care s-ar fi putut finaliza proiectele, fie prelungirea termenului de finalizare al acestora până în vară.

La ora actuală se lucrează la toate cele trei proiecte. Astfel, Parcul Evergreen va fi finalizat la sfârşitul lunii februarie, Aleea Teilor trebuie terminată până în vară, în timp ce, la Callatis – Istorie la Malul Mării vom continua lucrările pe două şantiere.

În prezent, cel puţin la două dintre aceste proiecte, se lucrează, la foc continuu. Din ce bani? Potrivit primarului Mangaliei, Cristian Radu, exclusiv din fondurile bugetului local.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

VIDEO, pe tvlitoral.ro, 22.01.2016.




piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply