Legea “Dai casa şi scapi de datorii”, votată

0
730

BNR nu i-a convins pe deputaţi.

blocuri-terenuri

Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege privind darea în plată a unor imobile în vedere stingerii obligaţiilor asumate prin credite, aşa-numita lege “Dai casa şi scapi de datorii”. Actul normativ stipulează că debitorii cu credite ipotecare vor scăpa de datoriile la bănci, IFN și recuperatori dacă lasă creditorului bunul imobiliar. Bancherii spun că legea încalcă Constituția, că le va aduce mari pierderi și va limita drastic accesul la finanțare.
Inițiatorul proiectului de lege, deputatul PNL Daniel Zamfir, a declarat că proiectul vine în ajutorul celor 800.000 de familii care nu mai pot să-și plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau când au contractat împrumutul. Autorul moral şi cel care a scris de fapt această lege este avocatul Gheorghe Piperea.
Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Continuarea, AICI. 26.11.2015.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply