George Mihalcea – Despre forma exterioară a textului poetic

0
1285

george-mihalcea

“Ca și la fotbal, mai toți cred că se pricep la poezie, iar asta nu trebuie să deranjeze pe nimeni. Problema începe de la exclusivismul cu care unii tratează textul poetic, încadrându-l în șabloane ce corespund cu nivelul lor de absorbție culturală. Astfel, există unii, destui, pentru care dacă textul nu are în coadă rima, nu este scris într-un anumit ritm, valoarea lipsește cu desăvârșire. De aici se trage inflația de versificatori de trei lei, care au dezvoltat o adevărată industrie a admirației reciproce. Deunăzi, am citit un comentariu care suna cam așa: ”Frumoase versuri, se pot înțelege”.
Idiosincrasia acestora față de formele libere de expresie mi se pare, ESTE, imbecilă, ea ascunzând lacune imense de lectură și, eventual, școlire precară. La polul opus se situează cei care resping versul clasic, considerându-l vetust, depășit etc. Cu părere de rău, îi anunț pe aceștia din urmă că idiosincrasia lor e la fel de imbecilă. Unde mai pui, că și printre practicanții de vers liber sau alb se află o sumedenie de autori de texte inepte.
În ce mă privește, mă simt mai bine, recunosc, în versul liber, dar nu pot rezista tentației periodice de a mă întoarce la ”dulcele stil clasic”, așa cum nu poți refuza un vin nobil vechi de 20 de ani. Un mare profesor pe care l-am avut în liceu mi-a spus cândva: ”Scrie cum vrei, dar să știi că școala versului clasic este necesară, mai ales în ceea ce privește rigoarea, dezvoltarea capacității de a ajunge la esență, la imagine”. Că versul clasic e posesor de valențe puternice ne-o demonstrează zilnic, chiar și aici, pe fb, destui autori, unii chiar grei ai scrisului contemporan.
Octavian Soviany e doar primul exemplu ce-mi vine la îndemână. La urma urmei, eu cred că embrionul poemului, atunci când apare în mintea autorului, își cere singur forma, iar acesta, poetul, dacă e poet, își urmează instinctul. Last but not least, simpla adoptare a unei anumite maniere nu garantează că textul lăsat să umble e poezie. 
Aia trebuie să treacă printr-un athanor secret și să producă vibrații estetice, altfel nu e decât un rebut inutil”.
GEORGE MIHALCEA.

 MangaliaNews.ro, 15. octombrie 2015. 



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply