Investiție. Club pentru pensionarii din Mangalia

0
740

mangalia-club-pensionari

Primăria Mangalia vizează amenajarea unul club pentru pensionari, proiectul urmând a fi discutat în ședința de azi a Consiliului Local.

Vârstnicii din Mangalia ar putea avea, din această toamnă, posibilitatea să-şi petreacă timpul liber alături de prieteni şi vecini într-un spaţiu care va fi amenajat de Primăria Mangalia, dacă aleșii locali vor aproba, astăzi, în ședință extraordinară, finanțarea pentru amenajarea clubului de pensionari.

„Trebuie să avem grijă şi de această categorie de locuitori ai oraşului. Este nevoie de un club pentru ca pensionarii noştri, fie că sunt locuitori din Mangalia sau chiar turiști, să aibă unde să bea un ceai, o cafea sau unde să citească un ziar. De asemenea, în club ne vom putea sfătui cu pensionarii referitor la proiectele care trebuie realizate în municipiu. Vrem să ne aliniem la standardele UE şi să intrăm cu adevărat în Europa”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

În altă ordine de idei, în ședința de astăzi a Consiliului Local vor fi abordate încă două proiecte, unul privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, iar altul cuprinde achiziționarea de către Primărie a unor autovehicule noi, prin intermediul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. ”Dorim să cumpărăm două mașini noi pentru funcționarii care merg pe teren”, a punctat edilul.

Tatian IORGA, telegrafonline.ro, Luni, 11 august 2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply