Creditarea prin Prima Casă poate fi reluată. Normele pentru 2014, publicate în Monitorul Oficial

0
634

Programul ‘Prima casă’ se reia odată cu publicarea, luni, în Monitorul Oficial, a Hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor de implementare a programului pentru anul 2014.

Foto: AGERPRES ARHIVA / CONSTANTIN DUMA.

Anul acesta, beneficiarii vor avea la dispoziţie un plafon de garanţii de 1,2 miliarde de lei la care se adaugă suma rămasă nealocată şi/sau neutilizată din plafonul pentru anul 2013 în valoare de circa 740 de milioane de lei, din care aproximativ 495 de milioane pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), potrivit Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

În plus, pe lângă cele 16 bănci care au acordat credite în anul 2013 în cadrul programului, în 2014 se vor putea înscrie în program noi finanţatori, cu condiţia ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de Banca Naţională a României.

Finanţările se acordă doar în monedă naţională.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cititi mai mult, aici: agerpres.ro/media, Luni, 13 ian.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply