Licitaţie pentru 11 terenuri în Vama Veche, pe 20 decembrie, la Mangalia

0
825

AJFP organizează licitaţie pentru nu mai puţin de 11 loturi de teren ale datornicului.

Spre sfârşitul anului, Fiscul constănţean trage tare pentru recuperarea datoriilor pe care diferite persoane, fizice ori juridice, le au la bugetul de stat.

Pe 20 decembrie, la Mangalia, de exemplu, se va organiza o licitaţie pentru nu mai puţin de unsprezece loturi de teren situate în Vama Veche, comuna Limanu.

Toate cele unsprezece loturi aparţin unei persoane fizice, care a acumulat datorii la stat, i s-a pus sechestru pe bunuri, a contestat măsura fiscului şi a pierdut procesul în instanţă.

Marin Ristea a achiziţionat mai multe loturi de teren în Vama Veche, terenuri arabile, situate în extravilanul localităţii, cu suprafeţe cuprinse între 808 şi 3.083 mp.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În momentul în care nu şi-a mai achitat impozitele şi taxele pe respectivele proprietăţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa l-a notificat, apoi a pus sechestru pe bunurile sale. Pentru recuperarea datoriilor către bugetul de stat, timişoreanul riscă să rămână acum fără 11 dintre loturile pe care le deţine, în suprafaţă totală de peste 16.000 mp.

Pentru că la prima licitaţie, organizată la sfârşitul lunii noiembrie, nu s-a prezentat nici un ofertant, fiscul a diminuat preţul de pornire cu 25%, aşa că la licitaţia din 20 decembrie, loturile se vor vinde începând de la puţin peste 13 lei/mp fără TVA. În total, fiscul speră să obţină pe cele 11 loturi cel puţin 215.000 lei.

Dacă nici la licitaţia din 20 decembrie nu se vor găsi doritori, loturile de teren care îi aparţin lui Marin Ristea vor fi scoase din nou la vânzare, dar preţul de pornire se va mai diminua cu 25%.

Pentru a participa la licitaţie, trebuie să depuneţi o taxă de participare în valoare de 10% din valoarea fiecărui bun licitat.

http://observator.ro/232623/un-timisorean-latifundiar-in-vama-veche-executat-de-fisc-232623.html


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply