După zece ani de anonimat, Herghelia Mangalia a prins din nou viaţă

0
840

Herghelia Mangalia a prins din nou viaţă

După o pauză de zece ani, caii pur sânge arab ai Hergheliei Mangalia au arătat, din nou, că sunt adevăraţi campioni în întrecerile de galop

REDESCHIDERE

După aproape zece ani petrecuţi în anonimat, Hipodromul de la Mangalia a vibrat din nou sub tropotul copitelor cailor pur sânge arab. Sub şaua jocheilor, caii pur sânge arab au arătat, sâmbătă după-amiază, că sunt adevăraţi campioni în cursele de galop. La marele eveniment au venit sute de oameni din toate colţurile ţării, ba chiar şi din străinătate. Şi spectatorii au avut parte de un spectacol desăvârşit.

Curse de galop, demonstraţii de trap, sărituri peste obstacole sau plimbări cu trăsurile, toate au făcut deliciul turiştilor şi invitaţilor care au participat la redeschiderea Hergheliei de la Mangalia. Şi cum îi şade bine oricărei compeţiţii de hipism, prima cursă după aproape zece ani de pauză a fost urmărită şi de câteva personalităţi marcante, iubitoare de întreceri cu cai.

Printre ele s-au numărat ministrul Apărării, Mircea Duşa, omul de afaceri Irinel Columbeanu, comentatorul sportiv Cristian Ţopescu şi fiica sa, Cristina, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi primarul Mangaliei, Cristian Radu, ultimii doi fiind artizanii revitalizării Hergheliei Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

O notă aparte la show-ul de la Mangalia a fost prezenţa primarului Constanţei, Radu Mazăre. Inedită nu a fost simpla sa prezenţă, ci compania în care a venit şi modul în care a fost costumat. Obişnuit să fie înconjurat numai de femei frumoase, Radu Mazăre a lăsat de data aceasta fetele şi a venit însoţit la acest spectacol de copiii care au obţinut titlurile Mini Miss şi Mini Mister Litoral la Festivalul Baby Fashion.

„Am venit însoţit de aceste prinţese şi aceşti prinţi, pentru că ştiu că le plac caii. Le-am făcut o surpriză şi i-am dus într-o plimbare cu caleaşca“, a spus primarul, îmbrăcat în costum alb de epocă, cu frac, joben şi cizme de călărie, în timp ce copiii au purtat costume de „prinţi şi prinţese”.

Dincolo de glumele caracteristice şi de jovialitatea cu care ne-a obişnuit, primarul Constanţei a ţinut să le mulţumească celor care au muncit pentru redeschiderea hergheliei şi a apreciat că aceasta va fi un punct de atracţie în sudul litoralului.

SPECTACOLE

Reluarea întrecerilor de cai la Herghelia Mangalia, după o pauză de zece ani, a debutat cu două curse demonstrative de galop, în două reprize, pe distanţa a 1.400 de metri. Sub şaua jocheilor, caii pur sânge arab au arătat, din nou, că sunt adevăraţi campioni în întrecerile de galop.

În prima cursă, au fost aliniaţi la start cei mai puternici şapte cai pur sânge arab ai hergheliei. După nici două minute, calul Cigai 77, condus de jocheul Daniel Iovciu, a câştigat prima cursă demonstrativă de galop desfăşurată pe Hipodromul de la Mangalia.

Partea a doua a cursei a fost rezervată celor mai frumoase exemplare feminine ale hergheliei, întrecerea fiind câştigată de data aceasta de Ibngalal II-11, cu jocheul Costel Spiridon. Şi, chiar dacă a fost doar o cursă demonstrativă, nu au lipsit diplomele şi nici premiile în bani, care au fost acordate de primarul Constanţei şi edilul Mangaliei. Spectacolul a continuat cu câteva curse demonstrative de trap, dar şi cu prezentarea unor atelaje, care au fost achiziţionate cu ajutorul financiar al CJC.

De pe Hipodrom, alaiul  invitaţilor şi spectatorilor s-a mutat apoi în incinta hergheliei, unde organizatorii – CJC, Romsilva şi Primăria Mangalia – au oferit amatorilor de curse hipice un spectacol ecvestru cu demonstraţii de dresaj şi sărituri peste obstacole, în care vedetele au fost trei cai aparţinând unor persoane fizice.

Şi în acest caz, cursa cu obstacole a fost una demonstrativă, caii sărind peste patru obstacole situate între 80 şi 120 cm înălţime. Surprizele organizatorilor nu s-au oprit aici, pentru că publicul a putut vedea sâmbătă şi spectacole cu căluşari, dar şi o frumoasă demonstraţie de dresaj canin.

La final, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat că este un moment important pentru Herghelia Mangalia. „Redeschiderea Hergheliei Mangalia este un moment important, deoarece marchează momentul în care începem să reconstruim tot ce s-a stricat în ultimii 23 de ani. În ultima perioadă, caii au fost scoşi din competiţii şi au primit doar premii de frumuseţe.

Acum, după reluarea curselor, valoarea lor va creşte.  De ce facem asta? Pentru că avem datoria şi onoarea de a duce mai departe o tradiţie istorică împletită cu legendele calului pur sânge arab. De asemenea, avem deosebita onoare de a readuce în prim-plan un patrimoniu unic, a cărui amploare va aduce un plus de valoare potenţialului turistic al staţiunilor de la malul mării”, a spus Nicuşor Constantinescu. El a adăugat că investiţiile în Herghelia Mangalia vor continua, astfel încât, din 2014, pe Hipodromul de la Mangalia să fie reluate cursele oficiale de cai.

La rândul său, crainicul Cristian Ţopescu a declarat: „Mă bucur că redeschiderea hergheliei înseamnă crearea unui mic paradis hipic. Am observat mulţi copii şi este îmbucurător faptul că cei mici se apropie de animale. Calul este un animal mai bun, mai generos şi mai prietenos decât unii oameni“.

Tatian IORGA, Luni, 19.08.2013.

Vezi si galeria de imagini pe site-ul telegrafonline.ro.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply