IUBIRI CALLATIENE – O nouă expoziție temporară la Muzeul Callatis

0
857

Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia, în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează joi, 21 februarie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul muzeului callatian, cu prilejul apropierii Zilei de Dragobete, manifestarea cultural-științifică: „Iubiri callatiene”.

Referitor la această activitate, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia, cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a menționat: “Și în acest an, în colaborare cu Primăria Municipiului Mangalia, organizăm o manifestare cultural-științifică în cadrul căreia vom vorbi despre tradițiile și obiceiurule românilor legate de Ziua lui Dragobete. Această zi, stabilită pe 24 februarie, este considerată ca fiind ziua când natura revine la viață.

Românii mai consideră că Ziua de Dragobete este o zi a dragostei, iubirii și bunei dispoziții. La fel dorim și noi să fie această activitate la muzeul callatian, motiv pentru care, după ce eu și muzeograful Liliana Bădin vom vorbi despre frumoasele obiceiuri străvechi ale românilor, vom continua cu vernisajul unei expoziții colective temporare, intitulată “Iubiri callatiene”.

Expun artiștii plastici: Laura Alexe, Nicu Găgeanu, Karl Robert Perko, Ion Bălănoiu, Gabriel Tora și Luiza Cala, iar la secțiunea handmade sunt prezente creațiile artiștilor: Anca Vlădescu, Corina Dogaru și Emilia Pasăre.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În partea a doua a manifestării, elevi ai liceelor din Mangalia vor prezenta câteva materiale în PowerPoint, după care coordonatorul Teatrului Thaliamar, Aura Mircea, va recita poezii dedicate iubirii, în timp ce cantautorul Gabriel Tora va interpreta la chitară mai multe cântece de dragoste”.

Vor fi prezenți: primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, consilieri locali, oameni de cultură din localitate și elevi ai liceelor din Mangalia, însoțiți de director prof. Corina Mihalache, director prof. Cristina Angheluță, prof. Sanda Pădureanu și prof. Ibolya Negoiță.

Marti, 19.02.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply