“La Mangalia e liniştea dinaintea furtunii”

0
645

La mai bine de o lună de la ultima şedinţă de consiliu local, reprezentanţii administraţiei locale din Mangalia nu ştiu când va avea loc următoarea întrevedere de acest tip. Potrivit declaraţiilor acestora, organizarea unei şedinţe este dificilă în condiţiile în care rectificările bugetare pe care primarul revenit în funcţie Claudiu Tusac ar vrea să le facă nu coincid cu realitatea. Consilierul PDL Paul Foleanu a afirmat că de la revenirea lui Tusac la primărie este linişte, însă, în opinia sa, „este doar liniştea dinaintea furtunii”.

„Nu putem să lăsăm primăria pe datorii“

Întrebat când va avea loc următoarea şedinţă de CL, viceprimarul liberal Lucian Vişa a specificat: „Nu ştiu exact când, pentru că nu există consens pe buget. Primarul doreşte să facă anumite investiţii despre care noi considerăm că nu coincid cu încasările pe care o să le avem. Adică vrea să aprobăm folosirea unor bani care nu există. Noi considerăm că nu putem să facem acest lucru în condiţiile în care vin alegerile, iar conducerea adminis-traţiei locale se va schimba. Dacă vine un primar nou nu e normal să găsească datorii, şi aşa avem datorii şi în momentul de faţă”.
Referitor la reluarea lucrărilor abandonate odată cu excluderea lui Tusac din funcţie, Vişa a explicat că şi această acţiune ţine tot de rectificarea bugetară: „Au fost reluate lucrările de schimbare a bordurilor, dar nu şi cele la faţadele blocurilor pentru că şi acestea ţin de rectificarea bugetară”.

„Avem colaborare zero, ca şi înainte“

Consilierul PDL Paul Foleanu a confirmat spusele lui Vişa, menţionând că nu s-a stabilit nimic cu privire la organizarea unei şedinţe de CL. Foleanu a menţionat că, „cel mai probabil Tusac face ce vrea şi nu are nevoie de hotărâri de consiliu”.

„Nu am mai făcut şedinţă de la cea în care am aprobat preţul la gigacalorie şi rectificarea bugetară. Deocamdată este linişte, dar cred că este liniştea dinaintea furtunii. Nu avem nicio colaborare cu el, zero, ca şi înainte. Probabil că el consideră că poate face ce vrea şi nu are nevoie de hotărâri de consiliu local. A reluat lucrările, doar la borduri, la faţade nu am văzut să se lucreze. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla când va începe campania. Momentan e liniştite, după cum v-am zis, dar nu cred că mai durează mult până acest aspect o să se schimbe”, a declarat Foleanu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Tusac nu are 27%, e o gogomănie!“

Referitor la modul în care se vor desfăşura alegerile la Mangalia şi la persoanele aflate în această cursă, Foleanu a replicat: „Sondajul prin care Tusac spunea că are 27% este o gogomănie. N-are mai mult de 14-15% şi asta aşa, cu indulgenţă. El nu a reuşit să facă un asemenea procent nici la alegerile prin care a devenit primar. Vă daţi seama că acum, după toate cele întâmplate, nu mai are nicio şansă”, a explicat Foleanu.

De altfel, pedelistul a menţionat că nici Cristian Radu nu ar trebui să îşi facă prea multe speranţe cu privire la ocuparea scaunului de primar, pentru că, spune el, nu are notorietate în municipiu.

Viceprimarul Mangaliei consideră însă că toţi cei aflaţi în cursa electorală au şanse egale. „Alegerile nu s-au jucat încă. Din punctul meu de vedere şi Zanfir Iorguş şi Tusac şi Cristian Radu au şanse. Depinde doar de ei şi ne cum vor proceda de acum în acolo. Va câştiga cel care se va mobiliza mai repede”, a declarat Vişa.

Autor: Alexandra BĂLAN

Vineri, 23 Martie 2012, cugetliber.ro 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply