IPJ Constanța: Activităţi preventive în rândul elevilor

0
668

ipjconstantaactivitatipreventive1

Având în vedere interesul comun pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente acestora, pentru prevenirea şi reducerea actelor antisociale,  sunt continuate strategiile de intervenţii comune, conform parteneriatului încheiat între I.P.J. Constanţa şi I.S.J. Constanţa.

Astfel, la nivelul judeţului Constanţa, conform programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii continuă seria activităţilor cu caracter informativ-preventiv în rândul elevilor, oferindu-le informaţii despre delincvenţa juvenilă, legislaţie şi răspunderea penală a minorilor, teribilism, alegerea anturajului precum şi despre exemple pozitive de petrecere a timpului liber.

În acest sens, elevilor de liceu li s-a prezentat oferta educaţională privind alegerea meseriei de poliţist, derulând campania „ŞI TU POŢI DEVENI POLIŢIST!”

În urma derulării acţiunilor de către poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii, resurse umane şi proximitate, sperăm ca fenomenul delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ cât şi în zonele adiacente acestora să se diminueze, iar situaţiile de potenţial risc pentru siguranţa mediului şcolar  să fie cunoscute în timp real.

ipjconstantaactivitatipreventive2

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sfaturi pentru elevi

În timpul deplasării către şcoală şi la finalizarea orelor de curs, folosiţi străzile circulate şi bine iluminate, nu folosiţi  scurtături prin ganguri, terenuri virane, nu intraţi în vorbă cu persoane necunoscute şi nu acceptaţi oferte ce par a fi tentante, respectaţi regulamentul de ordine interioară al unităţii de învăţământ şi evitaţi adresarea cuvintelor jignitoare colegilor – acţiuni ce pot duce la apariţia violenţei fizice.

Nu vă etalaţi bunurile personale pe stradă (telefoane mobile, tablete, bijuterii etc), alegeţi-vă cu grijă prietenii şi evitaţi tovărăşia celor care au un comportament antisocial.

Nu uitaţi că  în părinţi, profesori şi poliţişti puteţi avea prieteni de nădejde care vă pot oferi sfaturi necondiţionat, atunci când sunteţi în impas, iar o conduită preventivă vă poate feri de evenimente nedorite!

MangaliaNews.ro, Miercuri, 20 mai 2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply