Zeci de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră în primele 3 luni ale anului

0
185
În primul trimestru din anul 2024, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 77 autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate (60 autoturisme, 7 camioane, 5 microbuze, 4 remorci  şi 1 motocicletă), în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (61 autovehicule).
Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare) şi P.T.F. Borş (judeţul Bihor). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Giurgiu şi P.T.F. Calafat, precum şi la graniţa cu R. Moldova, unde P.T.F. Albiţa (judeţul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.
Persoanele implicate sunt cetăţeni bulgari, moldoveni, sârbi, polonezi, români, unguri şi ucraineni.
În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzelor.
În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau  autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt România, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Polonia şi Elveţia, iar cele mai multe maşini depistate sunt din categoria autoturismelor de lux şi din clasa de mijloc.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul verificărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Totodată, parte dintre aceștia au motivat că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.
Cazuri semnificative:
  • În perioada analizată, în data de 10.01.2024, existând suspiciuni cu privire la un transport, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret, judeţul Suceavaau efectuat verificări suplimentare asupra unui ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF și remorcă cu cisternă. Astfel, colegii noștri au constatat faptul că remorca cisternă figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile din Croația. Remorca cisternă, estimată la o valoare de 000 de lei, a fost indisponibilizată, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
  • De asemenea, în data de 18.03.2024, poliţştii de frontieră din cadrul PTF Albița – I.T.P.F. Iașiavând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a unui autoturism marca BMW au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de către autoritățile din Franța.
    În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul în valoare de 123.250 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
  • În data de 15.01.2024, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teriorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au efectuat controlul de frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, asupra unui ansamblu rutier, format din cap tractor marca MAN și semiremorcă, înmatriculate în România, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 56 de ani.
    În urma verificărilor, colegii noştri au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Spania.
    Autovehiculul, evaluat la o valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
  • Tot în PTF Giurgiu, în data de 19.02.2024, s-a prezentat la controlul de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, marca Mercedes Benz.
    În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul este semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Croația.
    Mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.


Mangalia News, 22.04.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply