„E vremea liliacului, spunea Sava Negreanu-Brudașcu…
La ceas aniversar, una din întrebările firești ale publicului, dar și a celor care compun Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” este: Cum de s-a reușit ca un ansamblu cotat „amator”, să fie perceput, tot mai insistent, ca și „profesionist”. Răspunsul l-am primit din succesiunea de două spectacole de la Casa de cultură a studenților „Dumitru Fărcaș” din municipiul Cluj-Napoca, spectacole urmărite cu atenția pentru cele mai înalte criterii de competență în ansamblul primatului estetic. E vorba, până la urmă, de 3 decenii de experiență, 3 decenii de perfecționare a generațiilor succesive ce au încântat, de la primele acorduri ale „Cerbului de aur”, până la selectele festivaluri internaționale de pe tot globul. Mă refer, în primul rând, la impunerea, de la începuturile existenței ansamblului a unor criterii performante, de maximă exigență.
De-a lungul anilor, s-au perindat generații, cum spuneam, care au fost educate într-un spirit al timbrului personalizat, nota inconfundabilă fiind dată de abordarea unui duh narativ epic în cavalcada tablourilor prezentate publicului de pretutindeni. Și – trebuie remarcat – totul a fost posibil dată fiind implicarea unui spirit viu, dinamic, excelent organizator, regizorul din umbră a tot și toate. L-am numit, astfel, pe directorul artistic al ansamblului, domnul Tiberiu Groza.
Celălalt moment, la fel de captivant pentru cel care urmărește manifestarea folclorului contemporan, este datorat dreptului de a măsura ceea ce, de fapt, e nemăsurabil: inefabilul operei artistice. Suitele prezentate – și mereu îmbogățite din fântâna folclorului autentic, în adaptări moderne, bine temperate, sunt creații stenice, spectaculare din punct de vedere interpretativ. Pe bună dreptate, totul este atașat ideii de virtuozitate*.
Soliști de primă mână, care, prin repertoriul lor, știu să poarte publicul pe culmile emoției autentice. Am început cu ei, pentru că sunt colaboratori de nădejde, valori individuale, care nu sunt cu nimic mai prejos decât predecesorii trecuți de înfricoșătorul Styx: Dumitru Fărcaș, Frații Petreuș; sau viețuiesc printre contemporani întru cânt: Gheorghe Zamfir sau Maria Marcu. (Pentru spectacolele de vineri și duminică – aprilie leat 2024, numele lor – Matilda Pascal Cojocărița, Nicolae Furdui Iancu și Sava Negreanu-Brudașcu** – sunt de referință).
În spatele trupei de dans, bine închegată și fără sincope din cauza vârstei sau a înlocuirilor firești de peste ani, se află regretatul coregraf Florin Ciobanu. Omul care s-a adăpat la izvoarele folclorului autentic, gândind suitele de dansuri în cel mai autentic popas al contemporaneității, oferind, subtil, valențele modernității, fără stridențe sau kichuri. Munca lui a fost continuată și îmbogățită de cel mai vechi component al ansamblului, instructorul Radu Rus – corifeu al marilor valori ale folclorului autentic. Având la îndemână performeri devotați artei folclorice, a reușit suite de mare virtuozitate.
În ceea ce privește natura elocventă a declamației muzicale, dirijorul Ovidiu Mate este coordonatorul unor muzicuși de mare virtuozitate, reușind, sigur, printr-o muncă asiduă, o perfectă sincronizare cu dansatorii și soliștii din scenă. Iar atractivele țâpurituri s-au constituit în adevărate mostre de contrapunct între melodii, texte și ritmuri, reușind perfecte interdependențe în armonia generală a spectacolului. De altfel, cuvintele în muzica tradițională strălucesc în lumea neliniștilor, melancoliei sau atmosferei luminoase, aducând un plus de sensibilitate liniei melodice și mișcării scenice. Amplul periplu transilvan, cu toată zestrea bogată a portului autentic și a măiestritelor regionalisme a dat spectacolului aura susţinătoare a primatului estetic, ținând sus ștacheta etică a operei folclorice de artă.
Am fost și în Bihor, și în Oaș, și în Hunedoara, și în Gherla, Codru, Gilău, Năsăud, Sălaj***. Am fost și la moții din Munții Apusului și în Câmpiile transilvane – unde, peste tot bunăoară, cântul, dansul și portul strălucesc întru identitatea noastră de dintotdeauna.
Faptul că fiecare dintre interpreți, dansatori, instrumentişti și spectatori și-a dorit ca liliacul să înflorească și peste 100 de ani, se cheamă că spectacolul și-a propus și a reușit să înlăture înfricoșătoarele perspective ale urii și neînțelegerii, topind în frumos și luminos existențe ce va să vină. Păstrând, totodată, nealterate valorile fundamentale ale unui popor ce a știut să alunge vremurile posace cu har, credință, cânt și joc de voie bună. Fie ca vrerea să poată culege peste veac liliacul cu cinci flori din grădina neofilită a folclorului românesc.
Radu VIDA.
____________________________________________________________________
* Este imposibil într-o cronică de spectacol să pomenești numele tuturor celor care au contribuit la starea de bine a spectatorilor. Evident că este vorba despre dansatori și orchestră, în primul rând, apoi și soliștii de muzică populară.
** Dacă ar fi fost să scriu un reportaj, aș fi prepuit cărare de lacrimă în ochii unor mari iubitori de frumos popular: Vasile Rebreanu, Cornel Udrea și Tiberiu Iancu – radiofoniști care ascultau, colindând sub liliac înflorit, cântări din cele vremi. Cum cronica de spectacol cere sobrietate și imparțialitate, mă raliez gândului că atunci, în preajma lor, am prins drag de marea disponibilitate a doamnei muzicii populare sălăjene – am numit-o pe Sava Negreanu-Brudașcu – ca purtător al unor cântece și versuri lipsite de monotonie, cu o mare suprafață de repertoriu cizelat cu minuțiozitate, capabilă să transmită emoție în suflete într-un peisaj coregrafic singular.
*** Crina Varga, Nicolae Turcu, Maria Lobonț, Maria Marcu, Mariana Deac, Ovidiu Purdea-Someș”. (Cronicar: Radu Vida).
Mangalia News, 17.04.2024.
