Cornel Udrea: „Ziaristica nu este o meserie pe care s-o pui în cui la pensionare” | Interviu consemnat de Ioan Vasiu, UZPR

0
625
Ioan  Vasiu: La începutul dialogului nostru, vă rog să amintiți când și unde ați debutat ca jurnalist. Dar ca scriitor?
Cornel Udrea: Desigur, o întoarcere în timp poate să nască sentimente contradictorii, dar anumite repere biografice revin cu plăcere în memoria efectivă și afectivă. Am debutat ca ziarist în presa scrisă în 1970, la ziarul „Făclia”, cotidianul de partid al județului Cluj, publicând un reportaj despre o construcție din orașul Dej. În 1970 eram deja angajat la Radio Cluj și ucenicia gazetărească se făcea în teren, se mergea în teritoriul arondat. Astăzi, ziaristul stă în fața sticlei telefonului, a calculatorului și străbate lumea comod, fără niciun efort, dar mie acest lucru mi se pare în mare măsură nepotrivit, nelalocul lui: ziaristul trebuie să fie în mișcare permanentă, să vadă, să audă, să confrunte, să trăiască evenimentele, la sursă, la izvor. Ca scriitor am debutat în Revista „Tribuna” în 1972, tot cu poezie, fiindcă am început ca poet, pentru că atunci încă era la modă ca partea romantică a tinereții să se aplece în scris asupra poeziei. Sunt niște ani de atunci, perioadă în care  s-au acumulat mii și mii de articole scrise, mii și mii de materiale de radio și televiziune, în paralel cu creațiile literare apărute în reviste, în cărți.
I.V.: Sunteți  în  egală măsură jurnalist și scriitor. Cum se împacă cele două preocupări?
C.U.: Se împacă foarte bine, se completează, există o armonie între cele două genuri profesionale, evident că scriitura diferă în funcție de subiect și obiect.
I.V.: Creațiile  dumneavoastră  literare  sunt  în  mare  măsură  umoristice.  De ce  ați  ales acest gen literar?
C.U.: Nu eu am ales genul acesta literar, el m-a ales pe mine. Acum, în martie, se împlinesc 45 de ani de la apariția cărții mele dragi, „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, la Editura DACIA, în grija editorială a lui Mircea Oprița, sub oblăduirea lui Vasile Igna și a lui Alexandru Căprariu. Ilustrațiile și coperta erau semnate de Mărgărit Chelbea – MARGO, un caricaturist extrem de inspirat și neconvențional. Până azi cartea a adunat 16 ediții. Critica literară i-a întors spatele, nu putea să strice orânduirea sacrosanctă a autorilor bucureșteni, clasificați și ocupanți ai pieții umorului, la Radioul și Televiziunea publice. Provincia umoristică nu exista pentru critica literară, însă cartea aceasta a spart cutuma, piața: s-a citit în toate mediile sociale, se retrăiește și azi, spre imensa mea mulțumire.
Criticii nici în fața evidențelor nu au cedat. Mult mai târziu l-am întrebat pe un critic literar care a dedicat pagini măgulitoare, superlative despre umorul meu, de ce la vremea respectivă nu a scris despre cangurii mei? „E, așa a fost sugestia, Prietene!”.  Și am aflat apoi că sugestia nu venise de la partid, ci de la unul dintre „corifei”, care mă ducea pe la toate festivalurile de umor prezentându-mă ca pe o descoperire a sa. O minciună. Prima mea carte de umor a fost „Cu alte cuvinte”, apărută în 1975, la Editura „Albatros”, în colecția internațională de umor, format poche, cu ilustrația (ce privilegiu!) Tiei Peltz. Acea carte a fost certificatul de naștere a lui Ahile Bilă.
I.V.: Ce înseamnă Radio Cluj pentru Cornel Udrea? (…)
Continuarea, pe uzpr.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply