GĂRZILE MEDICILOR de la Spitalul Municipal Mangalia pe luna APRILIE 2024

0
461
Conducerea Spitalului Municipal Mangalia prezintă gărzile medicilor pe luna MARTIE 2024, la secțiile CPU, Medicină internă, Chirurgie Generală și Ortopedie-Traumatologie:

După cum ne informează reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia, „începând cu data de 01 aprilie, urgențele medicale pe Secția Pediatrie vor putea fi gestionate de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 15:00. După această oră, precum și la sfârșit de săptămână, prezentările la camera de gardă pediatrie vor fi direcționate către Compartimentul Primiri Urgențe al spitalului, iar urgențele majore vor fi redirecționate către SCJU Constanța. Am luat această măsură întrucât linia de gardă în specialitatea pediatrie se suspendă temporar ca urmare a vacantării unor posturi de medici specialiști.
În structura organizatorică a secției, sunt aprobate cinci posturi de medici pediatri și un post de medic specialist boli infecțioase. În fiecare an, una dintre preocupările noastre principale a fost aceea de a asigura personalul necesar susținerii activității secției și a liniei de gardă. În acest sens, am organizat concursuri de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante, iar în urma  acestor demersuri, în perioada aprilie – noiembrie 2023 s-a reușit angajarea a trei medici specialiști pediatri și a unui medic specialist boli infecțioase.
Din păcate toți cei patru medici angajați au decis, recent, să se mute la alte unități sanitare din județul Constanța, din considerente legate de distanța față de domiciliu și de programul de lucru.
În prezent, activitatea secției mai este asigurată de doi medici pediatri, dintre care doar unul cu program complet (8 ore pe zi, de luni până vineri), celălalt având program redus, din motive medicale.
În aceste condiții, pentru buna desfășurare a activității vom înștiința și Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, astfel încât urgențele preluate prin intermediul Serviciului 112, să fie transportate direct la SCJU Constanța”.


Mangalia News, 29.03.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply