Am ajuns acasă la mine, fără incidente majore.
Era noapte de-a binelea. Daniela mea s-a dezbrăcat din lift. Și-a scos pantofii, i-a aruncat pur și simplu, a rămas desculță, și-a tras fusta jos, apoi ștrampii uzi, apoi…, n-am mai putut:
-Nebuno! Ce vrei să faci?
-Nu mai pot, Pigei! Mi se întoarce stomacul pe dos. Trebuie să scap de hainele astea.
-Și mâine în ce te îmbraci?
-Cum cu ce? Cu ceva de la tine…
Aha. Corect! Așa mai zic!
Când am intrat, iubita mea avea doar chiloțeii pe ea. Era chiar sexy. Semăna cu Shakira din clipul ăla cu noroi, la Tortura.
A năvălit în baie, unde a stat circa două ore. Între timp, mi-am pus de băut. Niște coniac, că asta aveam. După ce a ieșit ea, eram deja „lovit”. Mă turlăcisem la cap. Vedeam triplu. Trei Daniele, goale-pușcă, îmi zâmbeau frumos și întindeau una, două, trei…, ăăă, nouă brațe spre mine. Am înaintat vesel, ca un guguștiuc amorezat. Și nu mai știu. La un moment dat, mi s-a rupt filmul.
*****
M-am trezit a doua zi, rupt. Dormeam pe jos, dar cu picioarele pe pat, în poziție ginecologică. Eram în pielea goală. Nici nu știam dacă am făcut dragoste sau nu. Dar mai conta?
Pe cap purtam o căciulă verde, cu moț galben (o am de când eram mic, o păstrez ca amintire, nu râdeți!). Mă dureau oasele cumplit, șoldul, mijlocul, ziceai c-am fost călcat de tanc.
Când am intrat în baie, mi s-a tăiat răsuflarea. Domnișoara doctor îmi consumase absolut tot: hârtie igienică (patru suluri!), șampoane, creme, pastele de dinți (erau trei tuburi!), soluții, bețele de urechi, vata, spuma de bărbierit, parfumurile, spray-urile, spirtul, avem și un pic de Rivanol. S-a spălat și cu ăla! Opt prosoape erau pline de jeg. Bune de aruncat la gunoi.
Mă durea capul cumplit și n-am avut putere să mai zic vreo vorbă. Nu puteam. Îmi simțeam limba ca un preș vechi pus la intrarea în Circa Financiară a Sectorului 3.
Pe la 7 și 20, Danieluța a început să-mi scotocească prin tot șifonierul, ca să-și găsească țoalele potrivite. Stăteam și priveam ca un tălâmb cum zboară cămășile de spectacol, dădusem o groază de bani pe ele, cumpărate de la Paris!, pantalonii, ciorapii, chiloții, bluzele, smochingul…și o dată o aud strigând subțire:
-Aaaaaaaa! Am găsit!
-Ce?
-Azi vreau s-o ard cultural, la spital.
-Cum adică?
-Mă îmbrac cu fracul tău!
-Ești incredibilă!
-Și tu un fraier. N-ai simț estetic! O să-i bag în comă pe colegii mei! Ha! Ha!!! Abia aștept să le văd mutrele mâhnite când voi apărea îmbrăcată așa. Paralizează Istrătoaia de la chirurgie reparatorie. Auzi? Tu ce număr porți la bașcheți?
– 44, i-am zis în timp ce o ajutam să-și pună pe ea un tricou negru, cam larg, cu trupa Sabaton.
-Cam mult. Eu am 39, dar pun niște vată în vârf.
-Care vată? Ai consumat-o pe toată azi-noapte!
-Așa-i. Lasă, că bag șosete.
-Ce?
După zece minute a apărut. Doamne sfinte! Fracul meu de concert – pe care dădusem la Milano 500 de euro- îi era larg. Atârna. Daniela părea un pinguin pierdut de mă-sa în apă. Pe dedesubt se ițea tricoul de rocker, cu Sabaton. La gât și-a spânzurat un șal multicolor, îl aveam de la mama.
A găsit niște colanți lucioși, pe care-i purtam pe vremea când dansam. Și i-a pus repede. Erau prea lungi, așa că i-a rulat ca pe ciorapi.
S-a încălțat cu ghetele mele Adidas, numărul 44, alb cu verde. Era cumplită la vedere!
-Gata! Mă lași și pe mine la spital sau chem un taxi?
Am rămas cu gura încleștată. Abia dacă am silabisit ceva de genul „Îhî, da, te duc eu…”, cu gândul că taximetristul ar fi crezut că doamna mea vine de la circ sau de la balamuc, unde a stat internată trei luni la secția „femei duioase”.
Din spate n-arăta rău. Ziceai că are un pardesiu, mai…pretențios, așa. Dar se vedea de la o poștă că bașcheții îl flencăneau în picioare. Din față era mai problematic, dar în vânzoleala matinală din București, și în mașina mea, n-o vedea nici dracu.
Am dus-o la spital și am lăsat-o în față. A rupt-o la fugă printre brancardieri, pacienți și agenți de pază. Bine c-am scăpat de ea!
Mă grăbeam la repetiție în ziua aia, pentru că într-o lună urma să avem un mare spectacol la Sala Palatului, cu invitați din Belgia, Olanda și Germania, numai muzicieni de talie internațională, nume celebre în materie de jazz și blues.
Pe drum mă tot gândeam la Daniela, la doctorița zăpăcită, cu poșeta plină de medicamente și ustensile pentru cusut oameni, femeiușca nebună care a apărut în viața mea ca o tornadă. Cum mama naibii m-am îndrăgostit de ea? Și de ce? În ce moment? Care e scopul acestei legături? Am atâtea cunoștințe de sex feminin, muziciene, cântărețe, actrițe superbe. Unele abia așteaptă un semn ca să-mi răsfire cu degetele părul de pe piept. Iar eu? Nimic. Amor cu tanti Daniela care mi-a cusut pielea! Ăsta-i blestemul vieții mele, mi se trage de la naștere, v-am mai zis.
Totuși m-am trezit zâmbind. Gata. Mi-a trecut supărarea. Și durerea de cap mi-a trecut. Am început să râd în hohote, aducându-mi aminte cum a căzut toaleta ecologică cu ea. Săraca!
Hait! Am trecut pe roșu! Sper că nu m-a văzut nimeni!
*****
După-amiaza m-a sunat. Am întrerupt lucrul.
-Bună, Pigei! Ce faci?
-Muncim. Studiu.
-Vă iese?
-Ne străduim. Nu-s grele piesele muzicale, dar trebuie să mai lucrăm la nuanțe. Tu ce-ai făcut?
-Aaaa, i-am terminat pe toți! O știi pe Nuți, rezidenta aia de la oftalmologie?
-Grasa?
-Aia, da! Am șocat-o când m-a văzut în frac! Ha! Ha! Mânca pe hol, cu Raluca, asistenta vopsită mov la păr. I-a rămas gogoașa-n gât, era să crape. Hi! Hi! Hi! A intervenit Raluca, i-a făcut manevra Heimlich, că altfel o aveam pe conștiință. Apoi, șeful meu și-a cusut mânușa chirurgicală de urechea unui pacient. Dăduse în bâlbâială. A început să urle la toate asistentele, să arunce cu ustensilele prin sala de operații… Noroc că bolnavul era inconștient. Accident auto. Am cârpit și eu la el vreo oră, până am făcut cârcel la deștul opozabil. Hi! Hi! Mergem undeva diseară? Am poftă de-un film românesc la Eforie.
-Mergem, cum să nu?!
Da. Așa era Daniela mea. Irezistibilă. A închis și ne-am reapucat de repetiție. Gândurile îmi erau însă la ea. Cu inimă cu tot.
Ah, dar nu v-am povestit și alte lucruri despre ciudata mea. În cele câteva săptămâni de când ne-am cunoscut îmi făcusem deja o părere: era țâcnită rău, dar adorabilă! Încercam s-o mai schimb, s-o fac să se îmbrace cât de cât decent, normal. Îmi era aproape imposibil.
-Daniela!, îi ziceam. Fusta galbenă e de căcățel! Și e din supraelastic! Știi că am oroare de făcături. Te implor, n-o pune pe tine în seara asta! E o recepție, vine lume bună, subțire…Iar pălăria e de-a dreptul ridicolă, dă-o dracu de treabă!
-Ți-e rușine cu mine?, își ridica vârful nasului la mine. Habar n-ai de diversitate. De culori…Ce știi tu despre armonia din mine? Închide ochii și vizualizează un câmp verde…Respiră adânc! Repetă după mine: vammmmmm!
Agăța orice privire cu straiele ei puse alandala, era ca râia câprească, mi se strepezeau dinții numai când o vedeam cum vine înțolită la o întâlnire. Mă lua groaza. Și, da. Recunosc. Îmi era jenă. Dar, în momentul în care începea o conversație cu cineva, era strălucitoare. Cunoștea absolut orice, de la fizică nucleară la chimie, teatru, literatură și agronomie. Vorbea încontinuu, ciripea, râdea, recita poezii în rimă albă, cânta, chicotea. Trebuia oprită la un moment dat, pentru că lumea se strângea în jurul ei ca la sfintele moaște. Interlocutorii nu mai vedeau că e înțolită aiurea, ci o ascultau fascinați. Asta mă bucura. (…)
Continuarea, în revistatreispe
MN: Cărțile scrise cu har de Dana Fodor Mateescu pot fi comandate AICI. Articolele semnate de Dana – Muchinuța și publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite AICI. Merită! 
În același timp, vă recomandăm cu căldură să vizitați și colecțiile de Artă populară de pe Artizanescu.ro și să comandați obiectele de artizanat preferate. Artizanescu.ro – https://www.artizanescu.ro – respectă tradițiile românești!
Mangalia News, 01.01.2024.
