Un nou început. Sosirea la București a primului tren electric achiziționat de ARF (VIDEO)

0
533
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în cursul dimineții de luni (04.12.2023, n.red), a sosit în Gara de Nord primul tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia, care face parte lotul de 37 rame electrice interregionale de lung parcurs, din cadrul contractului de achiziție încheiat de Statul Român, prin ARF, cu furnizorul Alstom Ferroviaria SpA, în luna martie 2022.
În următoarea perioadă, rama electrică RE-IR 102 va începe efectuarea testelor (statice și dinamice) și derularea formalităților legate de autorizarea extinsă, deoarece acest model de tren nu a mai circulat la noi în țară. După parcurgerea acestor etape, primele trenuri vor circula pe rutele București – Brașov și București – Constanța.
De asemenea, în cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producției și a tuturor procedurilor legale europene și naționale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României.
Reamintim că valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.


Mangalia News, 05.12.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply