În urmă cu o săptămână, un vânt în rafale m-a împiedicat să zbor cu zepelinul. Aeronava aterizase pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, după escale la Praga, Bratislava, Ljubljana , Zagreb, Belgrad, Sofia, Plovdiv, Istanbul, Burgas și București. Imensul balon cu trei motoare a fost închiriat de producătorul BMW pentru un turneul publicitar, transeuropean. De aceea, pe fuzelajul argintiu, stă scris cu litere imense, care se zăresc de la distanța de câțiva kilometri, numele primului său automobil din clasa compactă: BMW Seria 1.
Ieri, timpul a fost ideal pentru zbor. În imensitatea albastră a cerului, soarele săpase o gaură de foc. Aerul fierbinte al litoralului era răcorit de aripa ușoară a brizei.
La ora 9,50, „Zepelin NT“ decolase de pe aeroport în primul zbor al zilei. „Astăzi va mai face șapte voiaje pe deasupra litoralului“ – îmi spune Adina Zdru, o tânără asistent marketing, reprezentată a BMW Constanța.
Până la revenirea aeronavei din spațiu, stăm la taclale. „Lumea a început să telefoneze la noi – spune Adina. Avem foarte multe solicitări pentru zbor. Impactul publicitar este mare. Cei care ne contactează ne spun că au văzut zburând… BMW-ul. Nu vorbesc despre zepelin, ci despre BMW.“
Suntem atenționați că trebuie să ne pregătim de zbor. Ne îmbarcăm în microbuz și, după un parcurs de 300 de metri, coborâm pe pista de aterizare. De undeva, de pe o rază de soare apare un punct de culoare. Crește continuu și, în sfârșit, zepelinul este la 20 de metri de noi. Cei opt pasageri de la sol suntem conduși în grupe de câte doi la bord. Urcă două persoane, coboară alte două, și tot așa până la terminarea schimbului de pasageri. Metoda permite evitarea debalastării bruște a aeronavei.
Sunt, în sfârșit, în nacelă. E o cabină spațioasă, de 10,7 m lungime, 1,75 m lățime și cu înălțimea de 1,85 m. Hublourile sunt largi și permit vederea panoramică. Aeronava poate lua 13 pasageri la bord.
Adriana Dimancea, o tânără de la BMW joacă rolul stewardesei. „Bine ați venit la bordul celei mai mari aeronave din lume. Vom zbura la altitudinea de 300 m și vom coborî la 100 m deasupra litoralului. Cursa va dura 40 de minute. Vă rog să vă legați centurile de siguranță! Când vom ajunge la înălțime, le puteți desface, pentru a circula prin cabină“. Ne conformăm.
Elicile aeronavei își schimbă poziția și începem să urcăm lin, spre cer. Pământul coboară sub noi și începem să înaintăm. Se aude îndemnul: „Puteți să vă desfaceți centurile“.
Zepelinul a lăsat în urmă aeroportul. Zburăm pe deasupra câmpului – o tablă de șah cu pătrățele de grâu încă verde și de orz galben, auriu – deasupra fostului combinat chimic USAS Năvodari, o monstruozitate de tinichea ruginită. Canalul Dunăre – Marea Neagră taie cu lama sa de argint câmpiile verzi. Sub noi se deschide oglinda Lacului Mamaia și imensitatea verde a mării. Plutim, pe aripi de vis, de-a lungul coastei. În dreapta, la distanță de câteva sute de metri, defilează plaja, hotelurile, vilele, umbreluțele, palmierii stațiunii.
Telegondola se zărește agățată pe cablu. Perpendicular sub noi, marea este brăzdată de șiragul digurilor de protecție ale litoralului. Cocoașele negre ale stabilopozilor par cârduri de delfini ce se zbenguie în mare. Peste luciul apei, pescărușii roiesc în căutarea hranei. Smaraldul mării este murdărit de un lung voal de reziduuri petroliere, ale cărui irizații însoțesc zona costieră.
Discut cu Jorg Straub. Este unul dintre cei cinci piloți ai lui Deutsche Zeppelin – Reederei GmbH, proprierara aeronavei. A zburat mai mulți ani pe elicoptere, iar de vreo patru ani este la comanda zepelinului. „Nu se compară pilotarea acestei aeronave cu cea al unui elicopter. Manevrarea e mult mai complicată“ – îmi răspunde Jorg. Nu își aduce aminte să fi existat vreo întâmplare neobișnuită la bordul zepelinului. Întotdeauna zborurile au fost ferite de evenimente imprevizibile. Poate că singurul moment cu adevărat deosebit a fost acela când fiul său, în vârstă de nouă ani, a zburat, alături de el.
Zepelinul se întoarce aproape în loc. Ne îndreptăm spre bază. Suntem rugați să ne legăm centurile. Când ajungem deasupra aeroportului, elicile își schimbă unghiul și începem să coborâm lin, ca fulgul. O altă serie de călători așteaptă la sol. Predăm ștafeta după regula doi cu doi.
Zborul a fost de vis. Pentru 40 de minute m-am simțit ca în romanul lui Jules Verne. Am trecut printr-o experiență cu care rar te întâlnești în viață. Doamne, ce n-aș da să pot zbura cu asemenea minune în jurul Pământului…
Ion TIȚA-CĂLIN,
(articol publicat în ediția din 6 iulie 2004 a cotidianului „Cuget Liber”).
Mangalia News, 08.07.2023.
