De Înălțarea Domnului, Mangalia și-a cinstit eroii [FOTO]

0
978
Ziua de cinstire a Eroilor Neamului, organizată de Primăria și Garnizoana Mangalia, a fost sărbătorită prin ceremoniale militare și religioase, în Piața Republicii din localitate. Manifestările dedicate celor care s-au jertfit pentru țară au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare.
Din cuprinsul festivităților militare, amintim intonarea Imnului Național, respectiv arborarea drapelului la catarg, oficierea serviciului religios, dar și susținerea alocuțiunilor prin care autoritățile prezente au evocat faptele de vitejie ale eroilor care s-au jertfit pentru ţară. În cadrul ceremoniei au avut loc depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor, din partea tuturor delegațiilor prezente, precum și o paradă militară a Detașamentului de Onoare al Garnizoanei. Reiterăm faptul că Ziua Eroilor se celebrează de Ziua Înălţării Domnului, o mare sărbătoare creştină care comemorează înălţarea la cer a lui Hristos, la 40 de zile după Înviere.


Mangalia News, 26.05.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply