Ovidiu Sorin Cupșa – Constanța și simbolurile ei – astăzi, UMC!

0
659

Sunt mândru pentru că sunt constănțean!

Am văzut un oraș care știe să se mobilizeze, pentru a-și apăra simbolurile!
Am văzut cetățeni și oameni publici care au ieșit, fiecare cu puterea vocii lui, să apere o universitate a Constanței.
Am văzut o presă, care a relatat neobosit și transparent opiniei publice, ținând capul de afiș, cu acest subiect.
Am văzut oameni din sectorul naval interesați de soarta viitorilor ofițeri de marină și a învățământului maritim.
Am văzut absolvenți ai UMC, ANMB, Ovidius, coalizați într-o singură voce, pentru viața universitară constănțeană.
Am văzut profesori universitari și preuniversitari apărând activitatea academică din Constanța.
Și, mai ales…
Am văzut studenți, tineri, frumoși, inteligenți, curajoși, care nu s-au lăsat manipulați și au luptat pentru dreptul lor la identitate, la fel ca în 1990…
Un oraș fără universități, fără instituții de cultură, fără muzee, vestigii…, fără simboluri, este doar un târg mai mare.
Constănțenii au arătat că știu să își apere simbolurile și vor să trăiască într-un oraș civilizat.
Cu siguranță că s-ar fi creat un precedent periculos pentru Centrul Universitar Constanța, pentru instituțiile de elită ale Constanței, dacă UMC s-ar fi desființat și ar fi fost predată Bucureștilor.
Cu siguranță că mobilizarea exemplară a constănțenilor reprezintă un mesaj important pentru cei care vor mai dori să atenteze la o instituție constănțeană, la viitorul tinerilor noștri.
Cu siguranță, că acei care vor mai dori să distrugă vreun simbol al Constanței, se vor gândi de două ori cu cine se pun.
Mândria de a fi constănțean, dragostea pentru acest oraș și spiritul civic au fost mai puternice decât orice interes, de această dată și au transmis un mesaj clar:
“Nu încercați să furați simbolurile Constanței! Suntem cu ochii pe voi!”
Felicitări, UMC!
Felicitări, LSUMC!
Felicitări, Constanța!

Ovidiu Sorin Cupșa, 19 noiembrie 2022.


Mangalia News, 20.11.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply