Operatorii economici români vor fi sprijniți, prin ajutor de stat, să participe la târguri și expoziții internaționale și pentru stimularea activității turistice de incoming

0
493
Guvernul României a aprobat miercuri, 12 octombrie a.c., Memorandumul privind încadrarea schemelor de ajutor de minimis aferente participărilor individuale ale operatorilor economici români la târguri și expoziții cu caracter internațional organizate în statele membre ale Uniunii Europene și în țările terțe, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, la misiuni economice desfășurate în străinătate, la manifestări internaționale, organizate în format virtual, pentru care sunt solicitate taxe (INTI), în politicile fiscal-bugetare și financiare ale statului român, precum și privind susținerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activității de incoming.

„Programul de promovare a exportului (PPE) facilitează derularea a două scheme de ajutor de stat, finanțate de la bugetul de stat. Prima dintre ele va acoperi costurile de participare individuală a operatorilor economici români la evenimentele de promovare internaționale, desfășurate atât în format fizic, cât și virtual. Prin acest instrument, care a fost încadrat într-o nouă paradigmă, modernă, ne dorim să atingem obiectivele naționale privind creșterea exporturilor de produse și servicii autohtone pe piețele externe, precum și a numărului de exportatori români. Cea de-a doua schemă de ajutor de stat este dedicată exclusiv turismului, respectiv agențiilor licențiate. Măsura vizează stimularea activității de incoming, care reprezintă, de fapt, tot o activitate de export pentru țară, prin contribuția de valută adusă în România de către turiștii străini. În acest sens, vor fi oferite granturi pentru acoperirea parțială a cheltuielilor efectuate cu organizarea acestor pachete de servicii turistice”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Prin aprobarea prezentului Memorandum, cele două scheme de ajutor de stat vor fi încadrate în politicile fiscal-bugetare și financiare ale statului român, având caracter multianual. Bugetul solicitat pentru participarea în acest an la manifestările internaționale, precum și la misiunile economice, este în valoare de 6,3 milioane lei. În schimb, pentru dezvoltarea activității de incoming, a fost estimată suma de 2,6 milioane de lei. În 2023, din bugetul PPE, se intenționează alocarea a 13 milioane de lei pentru primul instrument de promovare menționat și 7 milioane de lei pentru măsura dedicată turismului.

Elaborarea formelor finale ale schemelor de ajutor de minimis reprezintă următorul pas procedural. Acestea se vor fi definitivate în baza consultărilor dintre specialiștii din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT) și membrii Consiliului de Export, precum și reprezentanții federațiilor, patronatelor de ramură și asociațiilor profesionale. Actele normative vor fi promovate, ulterior, prin ordin de ministru și vor fi derulate prin intermediul unei platforme informatice, până la 31 decembrie 2023, cu posibilitatea de prelungire, în raport cu reglementările europene.

Informații de background:

Pentru schema privind stimularea exportatorilor prin promovarea individuală pe piețele internaționale se estimează un număr de 1.200 beneficiari (2022-2023). Vor fi acordate ajutoare în valoare de 25.000 lei pentru participarea la târguri și expoziții internaționale, 10.000 lei pentru participarea la misiuni economice internaționale și 5.000 lei pentru participarea la evenimentele virtuale.

Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin prin schema dedicată incomingului se estimează la 1.200. Agențiile de turism organizatoare vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, în anul anterior depunerii, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România. Suplimentar, se vor acorda 2 euro, pentru fiecare noapte petrecută în plus de către turist.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 13.10.2022.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



Leave a Reply