#MAT – Dezbatere publică HORECA 2 | Documentul supus dezbaterii publice poate fi consultat AICI

0
768
La sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT) s-a desfășurat vineri, 7 octombrie a.c, ședința publică privind dezbaterea proiectului de schemă de ajutor de stat HoReCa 2. Discuțiile au fost conduse de secretarul general, Darius Vodă, iar prezentarea detaliată a documentului a fost susținută de directorul general al Direcției Antreprenoriat și Programe de Finanțare, Camelia Taină, împreună cu directorul general adjunct al Direcției Antreprenoriat și Programe de Finanțare, Adrian Panait.

Operaționalizarea HoReCa 2 vizează acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale pentru operatorii economici din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, precum și agențiilor de turism licențiate și ghizilor de turism atestați, a căror activitate a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.

În cadrul dezbaterii, reprezentanții mediului asociativ din industriile ospitalității, turismului și organizării de evenimente au venit cu propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea proiectului de schemă de ajutor de stat, urmând ca echipa de specialiști din cadrul MAT să analizeze și să armonizeze observațiile enunțate, în limitele cadrului legal. Documentul revizuit va fi supus ulterior consultării publice.

Din partea mediului privat au fost prezenți reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Asociației Incoming România, Asociației Furnizorilor din Industria Nunților, Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Federației Patronatelor din Industria Ospitalități din România, Federației Industriei Hoteliere din România, Organizației Patronale a Turismului Balnear din România, precum și reprezentanți ai altor companii de profil și consultanți.

Documentul supus dezbaterii publice poate fi consultat AICI (click).


Mangalia News,

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply