Decalogul prăbușirii stațiunii Mamaia și revenirea Mangaliei, cu cele șapte stațiuni ale sale

0
767

Sezonul estival din acest an a adus, oarecum, o premieră în ceea ce privește atractivitatea stațiunilor de pe litoralul românesc al Mării Negre. Mai exact, faptul că Mangalia a devenit mult mai atractivă decât Mamaia.

Mărirea și decăderea

De ce Mamaia nu mai este regina Litoralului? Cum a pierdut supremația în fața Mangaliei? Ce s-a făcut în Mangalia? Ce s-a întâmplat la Mamaia? Sunt doar câteva întrebări la care PUTEREA a încercat să afle răspunsul, pe baza informațiilor publice existente la Mangalia și Mamaia, mai exact la Constanța.

Dar, la prima vedere, faptul că cele șapte stațiuni ale UAT Mangalia: Neptun, Olimp, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn și Mangalia, au fost luate cu asalt în acest an de turiști, în timp ce la Mamaia gradul de ocupare modest pentru această perioadă se datorează și prețurilor foarte mari. În Mangalia, tarifele de cazare și masă sunt accesibile, în timp ce la Mamaia, acestea sunt destul de piperate pentru buzunarul românului.

Cum Mangalia a detronat Mamaia

Însă, specialiștii consultați de PUTEREA au precizat că altele sunt cauzele care au condus la detronarea nordului Litoralului, în special a stațiunii Mamaia, de către sudul Litoralui, mai exact de stațiunile aparținând de UAT Mangalia.

1. În ultimii zece ani, Constanța a avut trei primari – Radu Mazăre – PSD, Decebal Făgădău – PSD și Vergil Chițac – PNL, Mangalia – unul singur, Radu Cristian – PNL.

2. Mangalia are PUG aprobat și agreat de toții agenții economici și toate terenurile sunt întabulate. La Constanța este haos urbanistic.

3. La Mangalia, spațiul verde este foarte clar delimitat, în timp, ce la Constanta, mai ales în Mamaia, spațiul verde este ca inexistent, fiind transformat în cartiere de locuințe gen Ferentari și mastodonți de beton care au titulatura de hoteluri.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

4. În Mangalia s-au delimitat clar zonele de clubbing care au titulatura de aparthotel, de la Neptun până în Mangalia. Însă, la Mamaia s-au dat aprobări haotice, chiar în interiorul stațiunii.

5. În Mamaia s-au dat aprobări pentru construcția de apartamente fără respectarea exigențelor și rigorilor legale de rezistență, în timp ce, la Mangalia, aprobările s-au dat numai pe zonele din PUG.

6. De doi ani, în Mangalia au fost desființate tarabele și micile magazine din apropierea hotelurilor. În Constanța este dezastru, adică sunt amplasate la tot pasul și se construiesc în continuare, inclusiv mini-magazine alimentare.

7. În Mangalia există un singur patronat al turismului, în timp ce la Constanța sunt vreo patru, care se ceartă și se canibalizează între ele.

8. Din 2019, Mangalia are Organizație de Management al Destinațiilor (OMD), fiind primul OMD din țară, care are strategie de dezvoltare și marketing bine definit, inclusiv plan de acțiune, fapt pentru care deja au demarat mai multe acțiuni de promovare. În schimb, Constanța nu are OMD.

Continuarea în puterea.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply