Polaris acţioneazǎ cu utilajele de deszăpezire pe strǎzile din Constanţa

0
629

Polaris M Holding CONSTANTA. Datorită avertizarilor meteorologice de temperaturi scăzute si ninsori, comandamentul de iarnă din cadrul Polaris M Holding a fost activat încă de ieri seară, 26 ianuarie. Incepand cu ora 02:00, utilajele de deszăpezire, 9 sărăriţe şi 22 de autospeciale au fost scoase pe străzile din municipiul Constanța pentru îndepărtarea zăpezii şi combaterea poleiului.

Utilajele de deszăpezire au staţionat în cele 9 puncte prevăzute în planul pentru combaterea poleiului, pregătite să intervină când situaţia o va impune. Sărăriţele au început să împraştie material antiderapant pentru a combate poleiul de pe poduri, străzi şi bulevarde, iar cele 22 de autospeciale cu lamă intervin unde s-a depus deja un strat de zapada.

Aproximativ 150 de angajaţi curăţă manual zăpada din staţiile de autobuz, pasaje si scările de acces către intrările în unităţile sanitare.

Stocurile de material antiderapant si combustibil sunt asigurate din timp pentru sezonul 2020-2021. Sunt pregătite 13 mii de tone de material antiderapant si 40 de mii de tone de combustibil. Cantităţile de material antiderapant si combustibil se pot suplimenta în funcţie de condiţiile meteorologice, astfel încât activitatea sa se desfăşoare în condiţii optime.

La momentul transmiterii acestei informari se circulă în condiţii normale de iarnă, fără ca traficul rutier şi pietonal să fie afectat, iar întreaga activitate de deszăpezire este monitorizată permanent, pentru gestionarea operativă a eventualelor urgențe cauzate de condiţiile meteo nefavorabile.

Polaris M Holding şi Primăria Constanța recomandă utilizarea cu precădere a mijloacelor de transport în comun şi evitarea utilizării automobilelor personale în această perioada. De asemenea, în perioadele cu ninsori abundente, deţinătorii de autoturisme sunt rugaţi să nu-şi parcheze autoturismele la marginea drumului, astfel încât să nu îngreuneze accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit şi combatere a poleiului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 27.01.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply