Ștefan cel Mare și Sfânt, domnul Moldovei – Schițe, ilustrații, portrete, benzi desenate, coperți de carte, sculpturi, de Valentin Tanase

0
6705

La 2 iulie 1504, după o domnie de 47 de ani, 2 luni și 3 săptămâni trecea la cele veșnice cel care a rămas în posteritate drept Ștefan cel Mare și Sfânt, domnul Moldovei.

Aveam cinci ani când am descoperit într-o carte a tatălui mei un portret al lui Ștefan cel Mare al pictorului Costin Petrescu, care m-a fascinat. Am încercat cu puterile mele de atunci să îl desenez și eu. De atunci, Ștefan cel Mare a devenit eroul meu preferat. L-am desenat cu stângăcia firească a vârstei, încă din anii copilăriei, dorind să îmi imaginez un Ștefan voievod al meu.

Am citit tot ce am putut găsi despre marele domn, ba chiar am scris și publicat la rândul meu, la vârsta maturității, câteva materiale despre Ștefan vodă. În anii care s-au scurs de atunci l-am reluat de nenumărate ori în schițe, desene, ilustrații, coperți de carte, benzi desenate, picturi și sculpturi, ajungând astăzi să îl pot desena, picta, modela, sau sculpta din memorie. Am deseori sentimentul că îl simt aproape, atunci când îl desenez.

Chiar dacă a fost un om al epocii sale, cu viziunile și limitele vremii, cred că am avea nevoie de spiritul marelui voievod în incertitudinile prezentului, așa cum bine a scris Eminescu în Doina sa:
“Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Lasă arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinților,
În sama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!”

Valentin Tanase, decembrie 2019.

MN: Admirabilele lucrări ale artistului plastic Valentin Tănase, publicate de cotidianul online Mangalia News pot fi vizualizate AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 12.01.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply