Reprezentanții SPCLEP Mangalia anunță publicul interesat că, în scopul asigurării cadrului necesar desfăşurării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerile parlamentare, programul de lucru din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Mangalia va fi extins în zilele de 5-6 decembrie, a.c., după cum urmează:
Program pentru depunere și eliberări documente:
· sâmbătă, 5 decembrie: 08.00 – 16.00;
· duminică, 6 decembrie: 07.00 – 21.00.
De asemenea, în perioada următoare, se vor întreprinde următoarele acţiuni în vederea obţinerii actelor de identitate:
· trimiterea de invitaţii către persoanele care nu deţin acte de identitate sau deţin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat pentru a se prezenta la sediul SPCLEP;
· soluţionarea cazurilor particulare ale solicitanţilor care nu indeplinesc condiţiile necesare eliberării cărţii de identitate prin eliberarea de cărţi provizorii.
Totodată, șeful SPCLEP Mangalia, Theodora Abălaru-Ioana, precizează că valabilitatea actelor de identitate a fost prelungită pe toată durata stării de alertă, respectiv 90 de zile, după trecerea acestei perioade, conform art.4, alin.5 din Legea 55/15.05.2020.
Mangalia News, 04.12.2020.