Mangalia a ajuns pe harta lumii științifice și printr-o copleșitoare descoperire arheologică, păstrată în memoria publică internațională drept ”mormântul cu papirus”.
Multe din secretele care stau prinse în straturile de pământ ale istoriei nu au ieșit nici astăzi, după peste două milenii, la suprafață. Sau, descoperite întâmplător, sunt numai fragmente dintr-o fascinantă viață a antichității acestor locuri.
Oare ce mesaj a putut lăsa posterității bărbatul callatian încoronat cu lauri auriți, îngropat într-un elegant sarcofag, având în mână papirusul? Să fi fost un testament pentru viitorime? O mărturie despre oamenii bătrânului Callatis? Despre el însuși și despre ai lui? Să fi fost un mare demnitar local, cel plâns de toată urbea, care ducea cu el în mormânt lista faptelor lui bune? Să-și fi scris cererea cu care deschidea porțile ferecate ale Purgatoriului? Nu se știe nici astăzi.
Povestea mormântului cu papirus de la Mangalia a făcut înconjurul lumii, dar s-a uitat foarte repede.
Încă din anii 50, ritmul lucrărilor de construcţii era susţinut, pentru a schimba chipul Mangaliei cosmopolite de altădată într-unul aliniat și betonat, în pur stil sovietic. Se lucra cu termene scurte, cu forţă de muncă adusă de peste tot, inclusiv din penitenciare.
Descoperirile arheologice împiedicau, însă, menţinerea ritmului cerut de superiori. Organele de partid decid ca Academia RSR să asigure un delegat al său, care, în timpul executării lucrărilor de săpături să dea îndrumările necesare pentru scoaterea eventualelor obiecte arheologice care s-ar găsi în timpul lucrărilor, fără însă prin aceasta să se întârzie executarea în termen a construcţiei.” [1]
Printre alte obiective de interes social era și noul stadion al orașului. Iată că, în ziua de 18 mai 1959, din ghearele excavatoarelor a apărut un mare ring de piatră ecarisată, cu un diametru de 13 m, iar în mijlocul acestuia un sarcofag impunător. Dimensiunile mormântului erau de 2,05 X 0,85 X 0,72 m, cu orientarea est-vest, la fel ca toate mormintele de înhumaţie din necropola elenistică callatiană. Pe capacul mormântului, format din trei dale de calcar, au fost găsite resturi de coji de ouă şi o coroniţă fragmentară din frunze de bronz, dar şi bobiţe de ceramică, prinse pe un cadru de os, toate aurite.
În interiorul mormântului se afla un schelet bărbătesc, într-o stare precară de conservare. Pe craniu a fost găsită o altă coroniţă asemănătoare cu cea de pe capac, dar şi numeroase boabe de grâu. Au mai apărut urme de ţesături de la îmbrăcămintea defunctului şi fragmente de încălţăminte. Între oasele mâinii drepte şi peste oasele bazinului au fost descoperite, într-o stare avansată de degradare, fragmentele unui papirus scris în limba greacă.
A fost datat ca aparținând din secolele lV-lll înaintea lui Cristos. Cele două coroane de frunze de lauri din bronz aurit dovedeau că cel care fusese depus în sarcofag era un cetăţean de vază al cetăţii callatiene. Sau poate un „proxenos” – reprezentant al unei cetăţi străine la Callatis-titlu ce comporta privilegii şi onoruri. Împingându-ne astăzi imaginația spre acea lume a strălucirilor să ne întrebăm retoric: Ce-ar fi ca însuși Demetrios Callatianul, cel care a scris „Despre Asia şi Europa” în 20 de volume, lucrare monumentală, folosită de istoricii şi geografii vremii ca sursă de documentare, să-și fi găsit locul de veșnicire în cetatea natală și la înmormântare să i se fi pus în mână, simbolic, dovada scrierilor lui?
Se știe că la Callatis s-au născut ori au trăit mulți învățați, dar și un mecena local, Apollonios, cel care a înființat primul Gymnasiul, că Poporul, încântat de mărinimia lui Apollonios, îl încununează pe viaţă şi, cu fiecare sărbătoare publică, pristavul oraşului era dator să vestească:”poporul încununează pe gymnastiarchul şi agonothetul şi pe primul întemeietor al Gerusiei şi gerusiarhul dintru început al său, cinstindu-l pre dânsul cu înălţarea de statui de aramă şi chipuri pictate…”.[2]
Sigur, o dovedesc istoricii, bărbatul din mormântul descoperit la Mangalia ţinea în mână un papirus, apreciat de la început ca fiind o piesă unică descoperită până la acea dată în Europa. Papirusul era scris, se pare, cu caractere epigrafice, şi el putea fi un talisman pentru viaţa de apoi sau o lucrare de creaţie artistică aparţinătoare defunctului. Lung de 30 cm şi cu un diametru de 40 cm, era scris cu cerneală brună, cu caractere greceşti dispuse simetric şi a fost descifrat parţial.
Când a intrat în contact cu oxigen şi lumină, după 2.500 de ani, papirusul a început să se degradeze.
De cealaltă parte a mormântului cu papirus, a fost identificat mormântul cu figurine având pereţii construiţi din tegulae (ţigle) din lut ars, cu un sigiliu de fabricaţie încă nedescifrabil. În interiorul său au fost descoperite numeroase statuete sau figurine tip Tanagra, unele chiar suflate cu aur, cu dimensiuni de 3-5 cm, reprezentând dansatoare, sirene, nimfe, victorii înaripate, porumbei, ciorchini de struguri, medalioane, potire, mărgele, trei vase de alabastru ornate cu grifoni înaripaţi, busturi de femei colorate în roşu pe fond negru.
„O primă serie de fotografii ale unor fragmente din document, executate cu raze infraroşii confirmă caracterul elenistic al conţinutului, care probabil se referă la persoana defunctului. În mormânt au mai fost descoperite unele obiecte rituale, vase de alabastru, busturi de femei, sirene cu liră, dansatoare, fin lucrate, unele acoperite cu un strat fin de aur.[3]
Lungul drum al papirusului către casă
În iunie 1960, secţia de arhitectură şi sistematizare primeşte aprobarea pentru a executa lucrările de protecţie a monumentelor antice din Mangalia şi prima care demarează este construirea mausoleului.
În presa vremii scria că: ”Academia RPR a solicitat sprijinul Academiei de Ştiinţă a URSS pentru descifrarea documentului. A venit la Mangalia pentru acest scop Mihail A. Aleksandrovski, şeful serviciului de restaurări al Muzeului de Artă „Puşkin” din Moscova. Odată cu acesta au sosit, la 29 mai 1959, la Mangalia, mai mulţi arheologi şi antropologi ai Academiei. [4]
Mihail Aleksandrovski, cel mai titrat cercetător sovietic al vremii, a încercat conservarea hârtiei, înainte de a extrage papirusul din mormânt. Efortul însă a fost inutil. Documentul s-a „spart” în 150 de bucăți, iar cercetările ulterioare au scos la iveală doar câteva litere stacojii.
Papirusul a fost dus, mai întâi, la Institutul de Arheologie din Bucureşti, dar pentru că nu existau condiţii pentru restaurare şi conservare, Prezidiul Academiei R.P.R. a decis ca acesta să fie trimis la Moscova. În ziua de 5 iunie 1959, prof. Radu Vulpe, reprezentant al părţii române, a predat papirusul părţii sovietice, reprezentate de Mihail A. Aleksandrovski.
Papirusul a ajuns la Moscova, unde a fost studiat în profunzime. Au urmat câțiva ani în care toate încercările de a descifra textul au eșuat. Încet-încet, papirusul a fost dat uitării.
Mai mult de jumătate de secol, istorici importanți ai României au acreditat ideea că documentul antic a dispărut.
În revistele de specialitate de la noi au apărut informaţii despre distrugerea acestui papirus. În schimb, în Rusia au fost publicate, în urmă cu patru-cinci decenii, articole în care se menţiona că papirusul este în bună stare de conservare, dar nu se preciza şi unde se află acest papirus. Unul dintre aceste articole, publicat în anul 1973 într-o revistă ştiinţifică de la Moscova, a fost citit de istoricul Ion Pâslaru, care studia pentru teza sa de doctorat.
În anul 2002, când s-a angajat la Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia, dr. Ion Pâslaru şi-a amintit de revista ştiinţifică pe care o citise în urmă cu peste trei decenii. A tot încercat să sensibilizeze autorităţile locale şi autorităţile centrale pentru a readuce papirusul în ţară.
Dr. Sorin Marcel Colesniuc, pe atunci director al Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia, l-a delegat la Moscova să facă cercetări pentru identificarea și recuperarea documentului.
Cu eforturi nemăsurate, cei doi au reușit să recupereze din capitala Rusiei cutiile cu cele 154 de piese din vechiul document. Povestea Sorin Colesniuc: ”După doi ani de activitate continuă, constând în: sute de scrisori şi adrese către diverse instituţii din Federaţia Rusă şi din România, sute de mail-uri şi sute de telefoane, precum şi trei deplasări la Moscova, împreună cu dr. Ion Pâslaru, am regăsit şi am readus în ţară singurul papirus descoperit în România.
Papirusul l-am găsit la Centrul de conservare I.E. Grabar din Moscova şi, la solicitările noastre de restituire, dr. Alexander Lesovoy, directorul Centrului de conservare, a cerut aprobarea Ministerului Culturii din Federaţia Rusă, pe care a primit-o în iunie 2011. Mai mult, directorul Centrului de conservare a convocat şi un Consiliu ştiinţific, cu specialişti şi experţi din Federaţia Rusă, pentru a analiza starea în care se afla papirusul. Rezultatul a fost acela că se afla într-o perfectă stare de conservare, la fel ca în anul 1961, atunci când Mihail A. Alexandrovski a finalizat conservarea sa.
În 22 august 2011, Muzeul de Arheologie „Callatis” din Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia au organizat un eveniment de importanţă naţională: ceremonia oficială de predare – primire a papirusului antic depozitat în trei cutii de mici dimensiuni. Acest deosebit de important artefact a fost predat de către dr. Alexander Lesovoy – directorul Centrului de restaurare „I.E. Grabar” din Moscova şi a fost primit de dr. Sorin Marcel Colesnic – director al Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia, la vremea respectivă.
Fragmentele de papirus au fost doar conservate şi nu restaurate, motiv pentru care scrierea aflată pe ele se descifrează foarte greu, la nivel de semne. „Papirusul a ajuns într-o condiţie foarte proastă după ce a fost scos din mormânt, textul devenise indescifrabil, dar a fost salvat de munca complicată şi minuţioasă de conservare făcută de cercetătorii ruşi”, spunea muzeologul Ion Pâslaru.
Sorin Colesniuc afirma că în întreaga Europă mai există un singur papirus asemănător, descoperit în 1962 la Derveni (Macedonia), care datează tot din secolul al IV-lea î.Hr.și se află într-un muzeu din Salonic (Săruna getică), din Grecia. Cel din România constă din 154 de bucăţi, ale căror dimensiuni variază între câţiva milimetri şi bucăţi de 3-4 centimetri.
Oamenii de cultură ai orașului mai speră ca acest papirus să devină un adevărat brand al Mangaliei şi să atragă un număr cât mai mare de turişti.
În legătură cu acest unic papirus se țes încă numeroase povești.
Bibliografie:
[1] Arhivele Mangalia, fond nepreluat, dosar 13/1961, Decizii, p.17
[2] Pippidi, D., În jurul papirusurilor de la Dervent şi Callatis, în Studii de istorie a religiilor antice, p.161
[3] Petrila, Tiberiu, Popescu, Demetru, Porumbescu, Marin, Constanţa-litoral, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1962, p.157
[4] Dobrogea Nouă, 30 mai 1959, p.1.
(Text prelucrat și adnotat de autori — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, din lucrarea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Editura Next Book, Constanța, 2018).
MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News.
Vă invităm să citiți AICI și celelalte articole despre Papirusul de la Mangalia, publicate de-a lungul anilor de cotidianul Mangalia News.
Mangalia News, Duminică, 14 iunie 2020.
