Bogdan Bola, ABADL: A fost semnat unul dintre cele mai importante contracte din cadrul proiectului major “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza II (2014-2020)

0
961

✒️Vineri, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (#ABADL), a fost semnat unul dintre cele mai importante contracte din cadrul proiectului major “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza II (2014-2020), finanțat prin POIM, pentru “Servicii de monitorizare a biodiversității și calității apei”. Din acest moment, am intrat în linie dreaptă privind implementarea cu succes, în termenul stabilit, a acestui proiect de aproape un miliard de euro!

📑Deși procedura de achiziție a acestor servicii, care au ca scop protejarea și îmbunătățirea mediului marin, a fost una extrem de complexă, acest lucru ducând în trecut la o perioadă de analiză de lungă durată, printr-un efort susținut al tuturor celor implicați în proiect (niște adevărați profesioniști) am finalizat această procedură.Astfel, înainte de începerea lucrărilor pe cele 11 loturi ale proiectului, vom putea monitoriza biodiversitatea și calitatea apei și totodată modul în care ecosistemul marin va fi revigorat prin lucrările de mediu propuse în cadrul proiectului.

💰Proiectul are o valoare de 3.805.641.720,80 de lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat. Durata de implementare a proiectului este 2015 – 2023.

🌊Beneficiarul proiectului “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020), Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral va implementa lucrările de reducere a eroziunii costiere pentru următoarele sectoare: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai.

🚜Obiectivul general al proiectului constă în lucrări de reabilitare a zonei costiere și asigurarea transparenței în ceea ce priveste finanțarea europeană, înțelegerea contribuției europene oferite pentru protecția și reabilitarea zonei costiere a litoralului românesc al Mării Negre.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

🏖️Scopul proiectului este de a preveni eroziunea costieră prin acțiuni specifice de limitare a efectelor negative ale acesteia asupra zonelor de coastă a litoralului românesc, a plajelor și prin activități de reabilitare și protecție, incluzând înnisipări artificiale a zonelor de plajă existente, structuri costiere conectate sau paralele cu țărmul, diguri de stabilizare a falezelor, dragare, ziduri de sprijin etc.


Mangalia News, 13.06.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply