Ordinea pe buletinele de vot pentru Europarlamentare, stabilită de BEC

0
1448

Prin tragere la sorți, Biroul Electoral Central a stabilit ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2019. Iată care este aceasta:

Alegerile europarlamentare încep să intre în linie dreaptă, după ce reprezentanții Biroului Electoral Central au stabilit formațiunile politice, uniunile și alianțele, dar și candidații independenți care întrunesc condițiile legii pentru a participa la scrutinul ce va avea loc la data de 26 mai.

Inițial, pentru alegerile europarlamentare din România își depuseseră candidaturile 23 de partide și șapte independenți, însă după analizarea dosarelor, au mai rămas în cursa electorală 13 formațiuni politice și trei candidați independenți.

Ulterior, ieri, Biroul Electoral Central (BEC) a decis, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot. Drept urmare, PSD, „Alianţa 2020 USR Plus“ și Pro România se află pe primele trei poziţii. La poziția a 4-a se va afla Uniunea Democrată Maghiară din România, urmată de Partidul Naţional Liberal, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, Partidul PRODEMO, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, Uniunea Naţională pentru Progresul României, Blocul Unităţii Naţionale BUN. Ultimele trei locuri sunt ocupate, în ordine, de Gregoriana Carmen Tudoran, George Nicolae Simion și Peter Costea.

În altă ordine de idei, campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie pe 25 mai, la ora 7.00. (cugetliber.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, Vineri, 19.04.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply