Eveniment unic la Constanța: 
MAREA UNIRE DE LA MAREA NEAGRĂ

0
1230

Eveniment unic la Constanța: MAREA UNIRE DE LA MAREA NEAGRĂ.

În perioada 26 – 28 octombrie 2018, peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători vor participa la Simpozionul ”Marea Unire de la Marea Neagră”, dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri și împlinirii a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România.

Dezbaterile, conferințele, mesele rotunde și simpozioanele vor dezvolta noi platforme de cunoaștere a identității naționale, a oamenilor ce au marcat drumul spre Marea Unire, a valorilor materiale și imateriale ale României, a participării reprezentaților etniilor dobrogene la Primul Război Mondial, a ceea ce înseamnă cu adevărat patrimoniul sub toate formele lui, în special cel bazat pe valorile naţionale autentice sociale, artistice şi istorice în ţara noastră, în general, şi la Constanţa, în particular.

Încheierea proiectului nostru, de o înaltă ţinută ştiinţifică, va avea loc în data de 14 noiembrie 2018, o zi cu o deosebită semnificaţie pentru constănţeni: celebrarea a 140 de ani de Unirea Dobrogei cu România.

În prezenţa mai multor personalităţi istorice şi din sfera administraţiei, importante la nivel naţional, vom lansa un volum de lux care va cuprinde toate comunicările ştiinţifice din cadrul evenimentului din octombrie, intitulat „MAREA UNIRE DE LA MAREA NEAGRĂ”, volum omagial dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI A ROMÂNILOR și împlinirii a 140 de ani de la UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA“ şi coordonat de directorul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, arheolog şi cercetător renumit, dr. Sorin Marcel Colesniuc.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pentru a prezenta mai spectaculos şi pentru a face informaţia mai accesibilă în ce priveşte importanța Dobrogei în Primul Război Mondial, am realizat un documentar inspirat din viața etniilor dobrogene în acea perioadă, precum și participarea și implicarea lor în luptele pline de eroism de pe aceste pământuri. Produs de regizorul constănțean Toma Enache, acest film va fi lansat în ziua de 14 noiembrie 2018.

Puntea dintre cele două evenimente este realizată printr-o premieră culturală pentru Constanţa: o expoziţie de ii şi obiecte artizanale, care se va deschide în data de 26 octombrie şi se va închide în data de 14 noiembrie, găzduită Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Expoziţia se va numi „IA – Zbor Centenar“ şi va include expunerea artistică a peste 50 de ii cu valoare patrimonială, a unei colecții de fotografii de la sfârșitul veacului al XIX-lea – început de secol XX, precum și albume de fotografie, cusături și alte piese țărănești din perioadă. Curatorul evenimentului este binecunoscuta Iulia Gorneanu.


Mangalia News, 13.10.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply