Sindicatul Liber ‘Navalistul’ al salariaților din DMHI și DMHRM, despre protestele ce vor fi organizate

0
2161

farmec.ro
carturesti.ro%20

COMUNICAT:

Consiliul Director al Sindicatului Liber ”Navalistul” transmite salariatilor DMHI si DMHRM urmatoarele informatii despre organizarea actiunilor de protest:

Peste 600 de persoane si-au exprimat dorinta de a participa la protest.

Protestul va avea loc miercuri, 20 iunie 2018, în Piața Republicii din Mangalia (în fața Casei de cultură), între orele 17:30 și 19:00.

În ziua protestului, autobuzele pe ruta DMHI – Gară, de la orele 17:15 si 17:30, vor circula pe urmatorul traseu: DMHI – POŞTA VECHE – Sens – Gară – Adi Man (participanții la protest vor coborî la stația “Poșta veche”, vis-a-vis de Profi).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Motivaţia acţiunii de protest:

– Situaţia incertă şi ambiguă cu care ne confruntăm de peste 6 luni cauzată de tergiversarea negocierilor privind tranzacţia pachetului majoritar de acţiuni al DMHI SA, fapt ce generează o nemulțumire acerbă în rândul salariaților societății la adresa conducerii Ministerului Economiei, dar și a Guvernului României, în general;
– Amânarea în mod repetat a negocierilor colective privind salarizarea și alte drepturi salariale, având în vedere faptul că în ultimii trei ani salariații DMHI nu au beneficiat de creșteri salariale.

În situația în care nu se vor aproba condițiile de asociere dintre Șantierul Naval 2 Mai SA și Damen, în cadrul ședinței Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 21/22 iunie 2018, vom face demersurile necesare pentru organizarea unui protest la București, în fața Ministerului Economiei, în data de joi, 28 iunie 2018, între orele 12:00 si 15:00.

Laurențiu Gobeajă, președinte SL Navalistul, DMHI.

Comunicat Navalistul 15_06_2018


Mangalia News, 15.06.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply