Prof. Sorin Mihai: Priviți cu atenție imaginile și exprimați-vă opinia cu privire la rolul plasei montate de-a lungul clădirii

0
1323

Prof. Sorin Mihai: Priviți cu atenție imaginile și exprimați-vă opinia cu privire la rolul plasei montate de-a lungul clădirii.

Răspunsul (poate l-ați ghicit) este simplu: plasa are rolul de a opri bucăți de clădire care se tot desprind, astfel încât să nu lovească vreun elev sau vreun cadru didactic. Până acum, slavă Domnului, nu s-a întâmplat: întotdeauna a fost „cât pe ce”. Noroc chior! Acum o lună o cărămidă dintr-un coș de fum a căzut la un metru în fața unei profesoare. Chestie de o secundă…

În clădirea din fotografii învață elevi din Mangalia de ani de zile. Actualmente, clădirea este pierdută definitiv, în urma procesului de retrocedare. Fiind clădire de patrimoniu și nemaifiind în proprietatea Consiliului Local, nu s-au putut face reparații adecvate (care pe lângă faptul că ar fi costisitoare prin natura imobilului – clădire de patrimoniu – nu pot fi justificate prin pierderea proprietății în urma procesului, care a durat vreo 15 ani).

În urmă cu ceva ani, o bucată din tavan s-a desprins în timpul orelor de curs. Am avut, din nou, mare noroc: nu a rănit pe nimeni. Am aflat, astfel, din ce este construit tavanul: puțin ipsos, tencuială și mult stuf. Evident, reparațiile nu au fost capitale, din motivele menționate anterior.

Cu toate acestea, se face școală în clădire. Și se face serios: cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională, foarte mulți olimpici participanți la etape naționale, an de an.

Vă propun mai multe exerciții de imaginație:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

1. Un elev de ciclu primar (clasele III-IV) învață de la 12.30 la (în caz fericit) 16.30. Ajunge apoi acasă, mănâncă, se relaxează – s-a făcut ora 20.00. Trebuie să se apuce de teme! Lucrează sub supravegherea părinților și cu ochii cârpiți de somn, ajunge apoi să doarmă 8-9 ore și a doua zi reia tot acest „ritual”.

2. Un elev de clasa a V-a sau a VI-a vine la școală de la 13.30 până la 18.30. Toamna, iarna și primăvara înseamnă, evident, că îl apucă noaptea în școală. Timp să mai lucreze seara (ajutat de părinți) este aproape inexistent.

3. Pregătirea elevilor de clasa a VIII-a (aceia care au rezultate deosebite an de an) și pregătirea elevilor capabili de performanță se poate face ori după 18.30, ori în vacanțe și alte zile libere.

Întrebarea este: oare cum or reuși să aibă și randament școlar, și timp pentru activități extrașcolare, și rezultate excelente?

Numai pentru cine nu vrea să înțeleagă nu este evident caracterul de urgență cu care trebuie găsită o soluție: Școala Gimnazială „Gala Galaction” nu mai are spațiu suficient de mulți ani de zile, iar acum situația este disperată. La fel este și situația de la Colegiul Economic (orele se țin până la 22.05!!!).

Rezolvarea nu poate aștepta încă un an, din motive evidente (printre altele, Doamne ferește de un cutremur mai serios!). Iar rezolvarea este dată de faptul că municipalitatea deține spații destinate învățământului în curtea Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”.

Școala gimnazială nu poate fi mutată acolo dintr-un considerent legal, clar formulat: trebuie să funcționeze în circumscripția școlară în care își are arondare. Dar să luăm, prin absurd, două ipoteze: mutăm în afara circumscripției școlare elevi de la școala pregătitoare până la clasa a VIII-a sau liceeni care vor învăța alături de alți liceeni, ambele unități de învățământ având filieră tehnologică?

Conform Raportului de evaluare internă al Colegiului Economic, pe anul școlar anterior, 264 de elevi (din cei 695 care urmau „învățământ de zi”) nu erau din localitate, adică aproape 40%. Așadar, un argument vehiculat (cel legat de accesibilitate a elevului) nu poate fi luat în calcul. În plus, distanța dintre cele două licee, calculată pe Google Maps, este de 15 minute de mers pe jos.

În privința dotării, Colegiul Economic, fiind tot de filieră tehnologică, cu profil servicii, nu are spații proprii în care să își desfășoare practica pentru elevii săi: o cantină restaurant, un hotel-școală (care i-ar aduce și însemnate beneficii financiare).

Deși avem 6 stațiuni de interes național, cea mai mare parte a forței de muncă din perioada sezonului estival vine din afara localității, fiind o problemă cu care agenții economici se confruntă an de an. (sursa: Fb).


Mangalia News, 21.04.2018.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply