DAMEN PREIA ȘANTIERUL NAVAL Daewoo MANGALIA. STATUL ROMÂN RENUNȚĂ LA DREPTUL DE PREEMPȚIUNE

1
3295
Santierul naval Daewoo – Mangalia Heavy Industries s-a clasat, in anul 2005, pe locul al doilea, in industria navala din Europa, dupa unitatile similare de productie din Spania, in privinta raportului pret-calitate.

EVZ.ro: Ministerul Economiei a finalizat, după mai multe negocieri cu Damen Shipyards Group, acordul prin care constructorul naval olandez preia Șantierul Naval Daewoo Mangalia. S-a convenit ca statul român să nu își mai exercite dreptul de preempțiune, Damen acceptând, însă, să cesioneze 2% din acțiuni, statului român, cu titlul gratuit astfel încât rămâne cu 49%, iar Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, cu 51%. 

Aproape 400 de membri ai sindicatului Navalistul din Șantierul Naval Daewoo Mangalia vor protesta, joi, de la ora 12:30, în fața ministerului Economiei, cerând clarificarea situației celor aproape 2500 de muncitori care de câteva luni nu mai au de lucru.

Liderul Sindicatului Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a declarat, pentru EVZ, că a fost sunat de la ministerul Economiei, fiind sfătuit să nu mai vină la protest pentru că s-ar fi căzut la pace cu Damen Group. Surse din rândul negociatorilor au confirmat, de altfel, pentru EVZ, că, în această seară, ministerul Economiei a finalizat acordul cu Damen Group.

În urma negocierilor, s-a convenit că statul român nu iși mai exercită dreptul de preempțiune, iar Damen cesionează 2% din pachetul lor de acțiuni, cu titlu gratuit, statului român astfel încât structura finală acționariatului companiei să fie 51% Șantierul Naval 2 Mai Mangalia și 49% Damen. Conform calendarului stabilit, Damen va trimite, joi, oferta fermă, scrisă, autentificată la notariat, la Șantierul Naval 2 Mai Mangalia. În data de 29 martie, în ședința de guvern, va fi aprobat memorandumul de preluare a șantierului Mangalia de către Damen. În data de 30 martie are loc ședința AGA la Mangalia în care se aprobă negocierea și contractul, urmând să se elaboreze statutul societății mixte româno-olandeze.

Liderul sindicatului din Șantierul Daewoo Mangalia nu renunță, însă, la protestul de joi la care participă 370 de navaliști.

Continuarea, aici.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Autor: Feri Predescu. 21.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply