Federația Sindicatelor Libere din România și Sindicatul Liber Navalistul cer guvernanților clarificarea situației actuale și un acționariat puternic la DMHI

1
2989

COMUNICAT DE PRESĂ

Federația Sindicatelor Libere din România, împreună cu afiliatul său, Sindicatul Liber “Navalistul” din cadrul Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI), își exprimă îngrijorarea față de decizia Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor de la Santierul Naval 2 Mai Mangalia – actionarul roman ce detine 49% din actiunile DMHI, din data de 19.12.2017, publicata pe site-ul oficial al Bursei de Valori Bucuresti, in legatura cu exercitarea dreptului de preemptiune conferit de actele constitutive ale societatii DMHI.

Este pentru a doua oara consecutiv cand Ministerul Economiei si Guvernul mandateaza reprezentantii sai in Adunarea Generala a Actionarilor sa amane luarea unei decizii care să permită transferul actiunilor majoritare deținute de partea coreeană catre un nou actionar, asta în situația in care clarificarea structurii actionariatului la DMHI ar fi putut aduce stabilitatea necesară și ar fi putut duce la eliminarea unor probleme financiare deosebite cu care DMHI se confruntă începând cu jumatatea anului 2015.

Aceasta continua stare de incertitudine a facut ca societatea sa piarda pe parcursul anului în curs mai bine de 500 de angajati comparativ cu finele anului 2016. Scaderea volumului de munca, ca urmare a lipsei contractelor a facut ca multi alti angajati ai societatilor colaboratoare sa nu se mai regaseasca pe platforma industiala a DMHI.

Este cu atat mai greu de inteles si de acceptat modul de abordare a guvernantilor nostri în acestă speță, întrucât aceasta reprezintă o problemă fundamentală pentru angajati si comunitatea locala. Posibila alternativa de exercitare a dreptului de preempțiune a pachetului de actiuni deținut de partea coreeană de către statul român, nu asigura, în opinia noastră, o posibilă soluție care să însemne piață, finanțare si capital de lucru. Amânarea luării unei decizii ne întărește convingerea că problemele si nevoile salariaților de la DMHI au rol marginal pe agenda celor care ne guvernează.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prezentul comunicat vine pe fondul îngrijorării accentuate pe care salariații o resimt în ceea ce privește viitorul companiei și a locurilor lor de muncă. Sindicatul Liber Navalistul, sindicat reprezentativ în cadrul DMHI a sesizat constant în toți cei aproape 20 de ani de existență a acestei societăți mixte, în nenumărate rânduri diferitelor guverne cât și opiniei publice spețe concrete referitoare la jaful de la DMHI.

S-au făcut inclusiv prin plângeri penale care au vizat abuzurile din acestă companie, plângeri penale care au rămas încă nesoluționate. Situația companiei și în momentul de față sfidează logica economică, ea funcționând de mai bine de 15 ani pe pierdere, pierderea cumulată depășind 1 miliard de euro. Această situație creată în DMHI nu se putea întâmpla fără complicitatea vădită a reprezentanților statului român în consiliul de administrație.

Mai mult decât atât, domnul Mihai Tudose, prim-ministru al României, cunoaște atent situația acestei companii întrucât, în calitatea pe care domnia sa a avut-o ca Ministru al Economiei a avut în portofoliu responsabilitatea numirii și coordonării reprezentanților statului român în AGA și CA.

Ezitările Guvernelor în ceea ce privește situația de la DMHI Mangalia, cel mai probabil, derivă și din importanța mișcărilor geopolitice din ultimii ani. Recomandările Organizației Mondiale a Comerțului adresate grupului Daewoo pentru vânzarea santierului naval de la Mangalia, programul de dotare al Armatei Române privitor la achiziția celor 4 corvete militare, importanța geo-strategică a companiei reprezintă probabil elemente considerate a fi de maximă importanță în cadrul acestui proces.

Statul român, în calitate de acționar minoritar, are responsabilitatea legală de a-și clarifica intenția cu privire la transferul acestor acțiuni. În același timp, statul român are responsabilitatea, cel puțin morală, să găsească solutii în vederea protejării locurilor de muncă și a situației actualilor salariați ai companiei, considerati a fi unii dintre cei mai bine pregătiți lucrători la nivel mondial în acest domeniu.

Cerem cu fermitate factorilor decizionali de la nivelul Ministerului Economiei, ai Guvernului Romaniei ca prin atitudinea lor sa nu mai saboteze aspirațiile noastre la un loc de muncă stabil care să ne dea șansa de a ne putea crește copiii si de a putea trai intr-o comunitate locala prospera. Vă cerem sa finalizați imediat procedurile care sa permita societatii un actionar puternic, cu potential de asigurare a comenzilor necesare santierului naval de la Mangalia, dar și cu capacitate de finantare pentru o industrie care are ca specific un ciclu lung de fabricatie.

Daca aceste nevoi nu vor putea fi asigurate pe termen scurt și mediu de catre Stat, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni, atunci vă cerem să creați permisele pentru ca investitori privati capabili sa-și îmbine interesele lor de afaceri cu cele ale noastre, ale salariatilor societatii si nu in ultimul rand ale comunitatii din care ne tragem si in care muncim.

​​​​​Federatia Sindicatelor Libere din Romania,
​​​​​​​Marin Florian, președinte.


Mangalia News, Joi, 21.12.2017​.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România



1 COMENTARIU

  1. Navalistii Mangaliei sunt buni constructori de nave maritime, cu multa experienta profesionala, dovada este ca din santierul nostru au plecat pe marile si oceanele lumii, peste 150 de nave noi si peste 240 de nave reparate in ultimii 20 de ani. Avem cel mai mare santier naval din Europa. Criza actuala de comenzi, trebuie eliminata tot de actuala conducere a santierului cu sprijinul nemijlocit al ministerului de resort si desigur cu aportul concernului Damen care detine pachetul majoritar de actiuni. Sint convins ca 2018 va fi un inceput de an bun intre navalistii olandezi si cei mangalioti, numai daca impreuna vor munci pentru propriile interese, ce vizeaza in mod deosebit si pe TOTI cetatenii Municipiului Mangalia.

Leave a Reply