Pastorul Dorel Toma, expeditorul Crăciunului Fericit pentru mii de copii năpăstuiți. Operațiunea ”Crăciunul Copilului” se păstrează de 20 de ani!

0
1706

farmec.ro
carturesti.ro%20

Anca Niculescu: De 20 de ani, pastorul Dorel Toma aduce, în preajma Sfintelor Sărbători de Iarnă, bucurie pe fețele a mii de copii din zonele defavorizate, dar nu numai. Proiectul umanitar intitulat sugestiv “Operațiunea Crăciunul Copilului” (“Operation Child Christmas”) reprezintă un efort susținut atât al inițiatorului, cât și al voluntarilor care îi sunt alături necondiționat.

Este vorba despre un amplu program derulat în colaborare cu oameni generoși din Germania, Marea Britanie, Finlanda și alte țări care își îndreaptă privirea și întind o mână de ajutor copiilor români.

”În anul 2014, în România, a fost livrat coletul cu numărul un milion. Anul acesta, am schimbat puțin destinatarii cadourilor, astfel că am încercat să pătrundem în zone în care nu am ajuns anterior. Ne-am axat pe zone defavorizate atât din județul Constanța, cât și din Giurgiu, Ialomița, zona Deltei Dunării. Am considerat că aceste daruri trebuie să ajungă și acolo unde nu au ajuns vreodată. La Mangalia, darurile au mers către copiii de la Barieră, IAS, Herghelie, Moară, Barăci, în total fiind vorba despre 1.200 de cutii frumos ambalate. În interiorul acestora se găsesc produse de calitate, utile și atractive pentru copii, începând de la haine, produse cosmetice și de igienă, rechizite școlare, jucării până la dulciuri.

De asemenea, în parteneriat cu doamna Ana Toma de la Primăria Mangalia, am oferit 250 de cadouri pentru cazurile care se află în evidența Direcției Sociale Mangalia. Apoi, ne deplasăm până la Crăciunul sărbătorit în rit vechi în vestul judelui, respectiv la Ostrov, Băneasa, dar și în zona de sud-vest în comunele Independența, Dumbrăveni etc. De asemenea, ne-a dorit să acoperim toate satele din regiunea Deltei Dunării unde situația materială este destul de precară. Pentru această zonă, ne sunt de mare ajutor voluntarii din Tulcea. Mă bucur că vremea este bună, astfel că ne-a permis să ne deplasăm fără să întâmpinăm probleme în timpul transportului”, a explicat pastorul Dorel Toma.

”Mi-aș dori să derulez și un proiect în care Mangalia să fie cea care dăruiește”!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pentru sărbătorile de anul acesta, au venit din țările menționate peste 250.000 de cutii multicolore care se fac remarcate prin multitudinea produselor pe care le conțin. Aranjate frumos, organizat, într-un spațiu ce pare mic, este de necrezut câte surprize ascund într-o singură cutie!

”Finlanda ne-a dăruit anul acesta 50.000 de cutii, mai mult decât dublu față de anii trecuți, ceea ce ne-a bucurat enorm. Cu toate acestea, pot spune că acest amplu proiect este foarte dificil de organizat și derulat, deoarece implică atât costuri foarte mari, cât și forță de muncă bazată doar pe voluntariat. Din păcate, ne confruntăm cu lipsa unei infrastructuri. Vă dau un exemplu, partenerii noștri ne lasă tirurile cu cadouri într-un singur loc din județ, iar de acolo eu trebuie să mă descurc cum pot. Astfel, trebuie să găsesc autocamioane care trebuie alimentate cu combustibil. Toate cutiile sunt duse într-un depozit din Mangalia, iar de acolo se face trierea către zonele unde dorim să ajungem. Este o muncă enormă, dar satisfacția copiilor la vederea cadourilor ne răsplătește pe deplin. Iau în calcul anul viitor să demarez un alt proiect cu efect invers, adică cetățenii din Mangalia să ofere cadouri celor care au nevoie atât din țară, cât și, de ce nu, celor din străinătate, pentru că și acolo există copii cu probleme financiare.

În străinătate, mulți agenți economici ce dețin brutării sau alte unități de alimentație publică se organizează și, în colaborare cu voluntari, trimit zilnic la terminarea programului toate produsele de panificație rămase nevândute. De asemenea, în containere răspândite prin oraș se colectează haine, sau alte bunuri de uz casnic tot pentru cei fără adăpost ori pentru cei care provin din cartierele sărace. Ar fi util să se întâmple și la noi astfel de lucruri, deoarece avem destui oameni generoși. Din păcate, nu avem infrastructura necesară”, a mai povestit inițiatorul acestui program umanitar de anvergură.

La Mangalia, distribuirea cadourilor se face cu ajutorul a peste 40 de voluntari care muncesc de dimineața până seara. La nivelului județului există peste 500 de voluntari!

Mai trebuie spus faptul că de acest proiect au beneficiat doar anul acesta 56 de ONG-uri și biserici din întreg județul cărora pastorul Dorel Toma le-a oferit cadourile aduse din afara țării.

Trist este că doar un singur om din Mangalia este implicat într-un proiect de o așa mare amploare, celelalte asociații și fundații existente făcând eforturi mult prea mici și prea puțin vizibile pentru sprijinirea celor cu care soarta nu este blândă.

Chiar și așa, gestul acestui om generos, pe care îl afectează starea materială precară a mii de copii, face cât gestul a 100 de persoane, având în vedere că numărul beneficiarilor se ridică doar în 2017 la 250.000!

Anca Niculescu, 21.12.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply