Daniel Constantin și Mircea Banias au fost excluși din ALDE

0
947

Deputatul constănțean Mircea Banias a fost exclus din ALDE.

Delegația permanentă a ALDE a decis, joi, excluderea fostului co-președinte Daniel Constantin din partid. Alături de el, au mai fost excluși deputații Mircea Banias (fost președinte al Organizației Județene Constanța a ALDE) și Eugen Durbacă. Votul este definitiv și vine ca urmare a unei decizii luate în Biroul Politic al ALDE. Deputatul de Constanța Mircea Banias a declarat, în exclusivitate pentru „Telegraf“, că nu se consideră exclus din ALDE.

„Nu pot să fiu exclus dintr-o gașcă sau dintr-un grup de interese. Nu cred că mă pot exclude pe mine niște persoane nelegitime. Ceea ce se va întâmpla cu adevărat va decide instanța”, a declarat Banias. El a adăugat că ceea ce s-a întâmplat joi a fost o execuție ca pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. „Nu poți să dai afară un om fără să îi ceri părerea. Tăriceanu și compania au recurs la o practică comunistă”, a subliniat parlamentarul.

Deputatul constănțean a mai spus că, în cazul în care instanța va decide că alegerea lui Tăriceanu a fost statutară, el va renunța definitiv la ALDE și își va căuta alt drum politic, fără să precizeze către ce formațiune se va îndrepta. „Am primit mai multe propuneri de a mă înscrie în alte partide, dar deocamdată nu vreau să le dau numele”, a conchis Banias.

telegrafonline.ro, 04.05.2017.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply