Elena Alexandra Silistră: Astăzi, în ședința Consiliului Local Mangalia, am decis să mă abțin de la vot în semn de protest față de tot ceea ce se întâmplă în administrația locală

0
709

Silistră-Elena-Alexandra-

”Acum mai bine de o jumătate de an în urmă, ferm convinsă că pot realiza ceva bun pentru oraș și pentru locuitorii lui, am decis să candidez la funcția de consilier în Consiliul Local al Municipiului Mangalia. Am făcut-o cu gândul curat, delimitându-mă de orice alt interes în afară de cel al cetățenilor. De o jumătate de an ocup această funcție, perioadă în care m-am confruntat cu diverse probleme, cea mai marcantă fiind aceea a lipsei de verticalitate din partea unor consilieri și a organizațiilor politice din care aceștia fac parte.

Principiile care mă călăuzesc în viață sunt bazate pe onoare și respect, neschimbându-mi-le vreodată, dorind să las în urma mea lucruri făcute cu responsabilitate, purtându-mi cu demnitate atât reușitele, cât și eșecurile și netrădându-i niciodată pe cei care au avut și au încredere în mine, în capacitatea mea și în pricipiile mele.

Sunt membră a Partidului Mișcarea Populară și sunt mândră că fac parte dintr-o formațiune politică ce își dedică întreaga activitate strict în interesul cetățenilor, acest lucru determinându-mă întotdeauna să votez în consecință, nealiniindu-mă unor interese ce vizează alte câștiguri decât cele care vin în ajutorul unei funcționalități corecte a administrației orașului, cu rezultate benefice pentru toți locuitorii.

În ultima vreme se încearcă tot felul de “jocuri”, având ca scop, în funcție de felul în care sunt votate anumite proiecte, dezvoltarea unor interese politice, dar și personale, în detrimentul interesului public și al cetățeanului.

Astăzi, în ședința Consiliului Local Mangalia, am decis să mă abțin de la vot în semn de protest față de tot ceea ce se întâmplă în administrația locală, dar și din respect pentru locuitorii Mangaliei, care m-au votat. La începutul mandatului am depus un jurământ, jurământ pe care l-am respectat și pe care îl voi respecta întotdeauna, singurele doleanțe pe care le voi asculta fiind cele ale cetățenilor”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Silistra Elena Alexandra, Miercuri, 21 decembrie 2016.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply