Ce se întâmplă cu religia în şcoli. Rugăciuni sau… fizică cuantică?

1
949

oradereligie

Numai director de şcoală să nu fii, zilele acestea, când problemele apărute privesc stabilitatea catedrei de religie, dar şi iminentele simulări la clasa a VIII-a ori înscrierile la clasa pregătitoare.

S-ar părea că prioritatea zero este ora de religie, care, deşi face parte din trunchiul comun de studiu, a devenit… opţională, conform hotărârii Curţii Constituţionale.

Dacă, până la apariţia hotărârii, Legea Educaţiei prevedea că părinţii aveau obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, acum, participarea la oră se face pe bază de solicitare scrisă.

Până pe data de 3 martie, diriginţii au obligaţia să organizeze şedinţe cu părinţii pentru toate clasele, prilej cu care vor prezenta extras din decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2014. De asemenea, diriginţii vor pune la dispoziţia tuturor părinţilor cererea-tip şi vor prezenta lista cultelor recunoscute. Cererile vor fi înregistrate la secretariatul unităţii de învăţământ până pe 5 martie, data limită de trimitere la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa fiind 6 martie.

La ora actuală, după cum ne-a informat prof. Daniela Stan, inspector şcolar disciplina religie, în judeţul Constanţa sunt 175 de cadre didactice care predau această materie, din care aproximativ 165 sunt titulare, totalul normelor ridicându-se la 184.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Elevii vor studia în continuare religia şi în semestrul al II-lea, urmând ca, din anul şcolar viitor, să se decidă în consecinţă”, a declarat prof. Stan, adăugând că în viitoarele consilii de administraţie ale şcolilor se va stabili ce materii vor frecventa elevii care nu au solicitat scris ora de religie.

După centralizarea tuturor cererilor, se va putea spune cu precizie câţi dintre profesorii de religie au reuşit să-şi atragă simpatia elevilor şi să rămână în continuare la catedră şi câţi au intrat în dizgraţie, neştiind să depăşească o anume latură doctrinară. Cu certitudine, vor interveni modificări, prea mulţi părinţi reacţionând vehement de-a lungul timpului la articolele care au avut ca subiect ora de religie.

Ce spune Biserica

Continuarea, în cugetliber.ro, Vineri, 20.02.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Mda…, mai bine mai tarziu decat niciodata.
    In sfarsit, au dat legea cu stoparea indoctrinarii copiilor de mici. Foarte bine ca scoate religia din scoli. Suntem un stat laic iar religia este o optiune, nu o obligativitate.

Leave a Reply