Mangalia-Tecuci-Mărăşeşti: Excursie pe urmele eroilor (galerie foto)

0
1118

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Subfiliala Mangalia, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război din România – Filiala Mangalia, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Complexul Cultural “Callatis”, cu sprijinul Primariei Mangalia, au organizat sâmbătă 15 iunie a.c., o excursie cu autocarul pe traseul Mangalia-Tecuci-Mărăşeşti.

Obiectivul principal a fost reînvierea unor clipe din frământata istorie a poporului nostru, respectiv cele care au amintit de glorioasele lupte din vara anului 1917, când deviza bravei armate române a fost „PE AICI NU SE TRECE!”

În Tecuci,  un sprijin deosebit l-au acordat cei din conducerea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, respectiv dl Doru Paraşcan, directorul muzeului din localitate, şi dl Stănilă Cristian, dir. adj. al Şcolii Nr. 11, „Iorgu Iordan”. Explicaţiile ultimului, la „Monumentul Cercetaşului Român” (unic în Europa!), au fost ascultate cu interes de mangalieni.

La „Mausoleul” din Mărăşeşti, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia, după intonarea Imnului de Stat de către întreaga asistenţă, au depus o coroană de flori la mormântul generalului Ieremia Grigorescu, aflat chiar în incintă, simbol al jertfei celor care au făcut România Mare. Cu această ocazie, dl veteran de război Gh.-Al. Rădeanu a cântat o doină despre suferinţa  unui copil de trupă, orfan.

În continuare, oprindu-se la o mănăstire, au aprins câte o lumânare pentru sufletele celor „îngemănaţi cu glia”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Din grup au făcut parte câştigători ai concursului „Eroul din familia mea”  (iniţiat de către dl col. (r) Remus Macovei, preşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Constanţa), colegi de-ai lor şi cadre didactice de la şcolile şi liceele din oraş, membri ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor, având ca preşedinte pe dl col. (r) Alecu Crudu, membri ai A.N.Cultul Eroilor-„Regina Maria” Mangalia, avându-l ca preşedinte pe dl prof. Emil-Corneliu Ninu.

Aceeaşi bucurie a împărtăşit-o, cu această ocazie, şi un grup de elevi însoţiţi de către dna prof. Tatiana Lascu, veniţi din localitatea natală, Căpreni, jud. Gorj, pentru a cinsti memoria eroului NINU I. Constantin, declarat „cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Mangalia”.

Galerie foto:


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply