Primarul Mangaliei, Cristian Radu a solicitat senatorilor să găsească soluţii în cazul Podului Agigea

0
745
Cristian Radu a cerut senatorilor să găsească soluţii în cazul Podului Agigea

Prezent la întâlnirea cu parlamentari şi miniştri, care se desfăşoară în perioada 18-19 iunie a.c. la Neptun, edilul Mangaliei, Cristian Radu, le-a solicitat să găsească rapid soluţii ca lucrările de la Podul Agigea să nu afecteze turismul în staţiuni.

Mangalia administrează 6 staţiuni turistice şi dacă până acum un an Mangalia poate era poarta de ieşire din România, îmi doresc foarte tare ca, împreună cu dumneavoastră, să fie poarta de intrare în România. Dacă această zonă a fost oarecum uitată, aş vrea să ne gândim cu toţii că staţiunile din sudul litoralului sunt de interes naţional.

De 20 de ani tot discutăm de potenţial, dar niciodată nu îl punem în valoare. A venit timpul să punem în valoare acest potenţial şi zona noastră de interes. Sunt foarte multe probleme pe care le voi înainta Senatului României.

Aş vrea să punctez faptul că anul trecut s-a inaugurat autostrada, dar Podul Agigea trebuie finalizat. Dincolo de Podul Agigea sunt peste 200.000 de locuri de cazare, Mangalia are peste 55.000 de locuri de cazare şi trebuie să ne gândim ce trafic este pe acest pod. Dacă anul trecut s-a inaugurat autostrada, gândiţi-vă la cei care ajung pe litoral. Podul acesta trebuie într-un fel finalizat.

Am făcut adresă premierului României şi mi s-a răspuns de la ministrul de resort că lucrarea va fi gata pe 7 august, chiar în mijlocul verii. Cred că trebuie să găsim împreună o soluţie de moment. Este foarte importantă această soluţie pentru noi. Vin turiştii pe litoral şi, dacă sunt tracasaţi de aglomeraţie, se vor întoarce şi vor pleca în alte ţări. Asta e marea noastră problemă (podul -n.r.) şi vrem să găsim soluţii în două-trei zile, pentru că ne vom confrunta toată vara cu această problemă, a solicitat primarul Cristian Radu senatorilor prezenţi la Neptun.

Tot el a adus în discuţie şi problema clădirilor abandonate din sudul litoralului. Prefectul Constanţei, Eugen Bola, a declarat că problema Podului Agigea a fost tranşată, marţi, la Constanţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alexandra VASILE, Replicaonline.ro, Miercuri, 19 iunie 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply