Exerciţiu demonstrativ al jandarmilor, la Mangalia

0
697

  

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, alături de alte oficialităţi, printre care generalul de brigadă al IGJR, Vasile Dospinescu, parlamentarii Victor Manea şi Nicolae Moga, şeful IJJ Constanţa, col. dr. Costică Cojoc şi prefectul judeţului Eugen Bola, au participat, luni, la seria manifestărilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

Cu ocazia împlinirii a 119 ani de la înfiinţarea, la Constanţa, a primei structuri a Jandarmeriei, în municipiul Mangalia a fost inaugurat noul sediu al acestei instituţii, care funcţionează în incinta Poliţiei Naţionale.

“Proiectul a fost realizat prin eforturile comune ale Jandarmeriei, Poliţiei Naţionale, Primăriei şi Consiliului Local pentru a creşte gradul de siguranţă în oraşul nostru”, a precizat Cristian Radu.

Seria manifestărilor a cuprins, de asemenea, un exerciţiu demonstrativ al jandarmilor, desfăşurat într-un cartier al oraşului. Totodată, la Muzeul “Callatis” a fost organizat un simpozion cu tema „163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române”.

În cadrul aceleiaşi manifestări, în Piaţa Republicii a fost organizat un ceremonial militar de excepţie. Cu această ocazie, inspectorul şef al I.J.J., col. Costică Cojoc, a acordat primarului Cristian Radu o diplomă de excelenţă.

Publicitate

1 aprilie 2013, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele