Tabere gratuite pentru elevii merituoşi din Mangalia

0
758

Consilierii locali din municipiul Mangalia, reuniţi, vineri, în cadrul unei şedinţe ordinare, au dezbătut şi adoptat mai multe proiecte de hotărâre cu caracter social.

Unul dintre proiectele aprobate se referă la reducerea impozitului pe clădire, pentru cetăţenii care au executat lucrări de reabilitare termică, pe cheltuială proprie. Cei care doresc să beneficieze de această măsură a CL, trebuie să întocmească şi să depună la sediul Primăriei o documentaţie specifică.

     CL Mangalia a mai aprobat proiectul privind acordarea subvenţiei la transportul public. Potrivit edilului Cristian Radu, 140 de copii ce provin din familii defavorizate şi care locuiesc în zonele îndepărtate ale oraşului, beneficiază de transport gratuit pentru a frecventa cursurile şcolare. De asemenea, copiii cu nevoi speciale sunt  transportaţi zilnic către unităţile şcolare cu regim special din Constanţa.

     Un alt document de pe ordinea de zi, iniţiat de primarul Mangaliei şi adoptat de consilierii locali, vizează taberele pentru stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură. În acest sens, primii trei elevi cu rezultate deosebite din clasele V-XI vor beneficia de o vacanţă gratuită, din partea municipalităţii, drept recompensă pentru meritele lor.

     În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a mai aprobat modificarea regulamentului de transport în regim de taxi. În acest sens, s-a stabilit un tarif maximal de 3,5 lei/km pentru taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

     Vineri, 22 februarie 2013, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply