Programul candidaţilor USL Victor Manea şi Nicolae Moga are susţinere de la nivel central

0
800
Crin Antonescu şi Victor Ponta apreciază proiectele pentru Colegiul 5.

Cu câteva zile înaintea alegerilor din 9 decembrie, candidaţii USL pe Colegiul 5, Nicolae Moga şi Victor Manea, au prezentat alegătorilor programul politic pentru Mangalia, 23 August, Limanu, Costineşti, Tuzla şi Pecineaga.

Documentul este susţinut de liderii naţionali ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, precum şi de liderii judeţeni Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Puiu Haşotti, care au apreciat proiectele lui Moga şi Manea.

Într-un interviu acordat ziarului nostru, candidatul USL la Camera Deputaţilor, Victor Manea, a declarat că documentul a fost realizat împreună cu reprezentanţii administraţiilor locale din cele 6 localităţi, precum şi cu specialişti din diverse medii socio-profesionale.

Reporter: Domnule Victor Manea, care sunt atributele principale ale programului pe care l-aţi realizat împreună cu domnul Nicolae Moga?

Victor Manea: Ca deputat pe Colegiul 5, alături de colegul meu, domnul senator Nicolae Moga, vom corela proiectele locale cu obiectivele principale din programul USL Romania Puternică. Avem în vedere întărirea coeziunii localităţilor pe care le reprezentăm, pentru dezvoltarea unitară a Zonei Costiere Litoral Sud-Mangalia. Prin toate acţiunile pe care le vom desfăşura la nivel parlamentar şi guvernamental, vom pleda pentru facilitarea condiţiilor de realizare a unui nivel de dezvoltare şi de trai la standarde europene. Atât eu, cât şi domnul senator Moga, avem deja o colaborare excelentă cu administraţiile locale, în vederea realizării proiectelor benefice pentru cetăţeni.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Rep.: Care sunt obiectivele principale ale programului politic pentru Colegiul 5?

Victor Manea: Documentul este structurat pe activitatea la nivel central şi acţiunile din teritoriu, alături de primarii USL din cele 6 localităţi (Mangalia, 23 August, Limanu, Costineşti, Tuzla şi Pecineaga). Este foarte important că primarii sunt colegii noştri în cadrul USL pentru că astfel putem susţine împreună programele de dezvoltare locală. Rolul nostru, ca parlamentari, va fi să promovăm în Parlament şi în relaţia cu miniştrii USL toate proiectele administraţiilor locale. Mai mult chiar, vom veni cu propuneri, vom face demersuri pentru atragerea de investitori şi vom ajuta la atragerea de fonduri europene în sudul litoralului.

Rep.: Din câte ştim, buna colaborare cu Primăriile din zonă s-a materializat deja, prin inaugurarea conductei de gaze la Mangalia şi implicarea dumneavoastră şi a domnului senator Moga în atragerea unor fonduri de dezvoltare locală.

V.M.: Într-adevăr, miercuri, 5 decembrie, am inaugurat conducta de gaze naturale care alimentează Mangalia. Proiectul atât de necesar locuitorilor din acest municipiu este meritul exclusiv al colegului meu, senatorul Nicolae Moga. La rândul meu, am sprijinit administraţia locală pentru atragerea unor fonduri în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, bani europeni destinaţi unor proiecte socio-culturale şi turistice în zona de sud a litoralului.

Rep.: Cum spuneaţi, contează foarte mult ca parlamentarii şi primarii să vorbească aceeaşi limbă, în interesul cetăţeanului. Ce măsuri din programul naţional al USL se pot aplica în Colegiul 5?

V.M.: Cu siguranţă, cel mai important este ca oamenii să aibă o viaţă decentă, iar pentru asta Guvernul USL repară tot ce a stricat fosta guvernare PDL. S-au dat înapoi o parte din banii tăiaţi din salariile bugetarilor, ultima majorare fiind de la 1 decembrie, cu 7,4%. Mai mult decât atât, avem în plan creşterea salariului minim pe economie la 1200 de lei, revenirea TVA la 19% şi reducerea de la 24% la 9% a TVA la producătorii agricoli, reducerea cu 5% a CAS-ului datorat de angajator. Vom reduce la jumătate taxele suplimentare, iar pentru pensionarii cu pensii sub 1000 de lei vom compensa medicamentele în mod real cu 90%. Toate acestea sunt măsuri concrete. O parte dintre ele deja s-au aplicat şi de aceea populaţia apreciază USL.

Rep.: Ştiu că este o discuţie pe tema pensiilor militarilor. Ce veţi face pentru aceştia?

V.M.: Vom fi alături de ei şi vom face toate demersurile să fie trataţi cu demnitate, aşa cum şi domniilor lor au reprezentat şi reprezintă această ţară. Vom pleda în Parlament pentru recăpătarea statutului de pensionar militar de stat, reglementarea statutului tuturor veteranilor într-o singură lege (veterani militari, veterani civili, veterani de război), integrarea în viaţa civilă a militarilor disponibilizaţi, eliminarea restricţiei cumulului pensiei cu salariul şi aplicarea de programe de reconversie profesională, cu prioritate la angajare prin firme de resurse umane şi head-hunting.

Rep.: Dar pentru localităţile din Colegiul 5 ce planuri aveţi, pe lângă recent inaugurata conductă de gaze naturale la Mangalia?

V.M.: Dacă tot a venit vorba de conducta de gaze, precizez că în perioada următoare vom conecta la reţeaua de gaze toate localităţile din colegiul 5, de la Tuzla până la Vama Veche. De asemenea, drumul spre Vamă nu va mai trece prin oraşul Mangalia pentru că lucrăm deja la deblocarea fondurilor necesare realizării Centurii Ocolitoare a municipiului Mangalia. Este un proiect amplu, care sperăm să fie demarat anul viitor. Pentru cei din mediul rural, amintesc faptul că vom continua eforturile de refacere a sistemului de irigaţii, îndiguiri şi perdele forestiere, precum şi dezvoltarea infrastructurii rurale cu bani europeni. Sunt fonduri nerambursabile, care aşteaptă să fie accesate, iar acesta va fi un obiectiv important al mandatului nostru de parlamentari USL.

Victor Manea: Noi facem, nu promitem

Rep.: Ce alte măsuri concrete pot fi aplicate în perioada următoare pentru a se vedea o schimbare în bine, la nivelul populaţiei?

V.M.: Vă spuneam că acordăm o atenţie deosebită locuitorilor din mediul rural, iar pentru aceştia vom subvenţiona accesul la internet în şcoli, vom sprijini înfiinţarea centrelor de colectare, sortare şi depozitare a produselor agricole, precum şi iniţiativele antreprenoriale şi IMM-urile. Avem soluţii pentru mediul de afaceri local şi crearea de noi locuri de muncă. Noi, reprezentanţii USL, ştim cum să atragem investitori în sudul litoralului şi să reuşim revitalizarea turismului, prin extinderea capetelor de sezon.

Rep.: Ce ne puteţi spune în privinţa domeniilor problemă – Educaţia şi Sănătatea?

V.M.: Programul USL vizează creşterea numărului de locuri în creşe şi grădiniţe, modernizarea sistemului de educaţie şi implicarea administraţiilor locale în toate proiectele şcolare. În localităţile din Colegiul 5 există o colaborare constructivă între Primării şi directorii unităţilor de învăţământ, în beneficiul exclusiv al elevilor. În privinţa sistemului de sănătate, Guvernul USL va moderniza infrastructura de sănătate şi toate spitalele, aşa cum s-a întâmplat deja cu cel din municipiul Constanţa. Reţeaua SMURD va fi extinsă la nivel naţional, prin implicarea directă a domnului ministru Raed Arafat.

Rep.: La nivel personal, cum vă înţelegeţi cu primarii localităţilor din Colegiul 5?

V.M.: Din fericire, cu unii dintre ei sunt prieten bun de mulţi ani, prieteni de familie, cum ar fi cazul primarului Mangaliei, Cristian Radu. Cu primarul din Limanu, Nicolae Iustin Urdea, sunt coleg de partid de peste 16 de ani. Primarii din 23 August, Mugur Mitrana şi Costineşti, Traian Cristea îmi sunt, de asemenea, prieteni şi colegi de foarte mulţi ani. Cu primarul din Pecineaga, Lili Pâslaru am o relaţie excelentă. La fel şi cu edilul din Tuzla, colegul din USL, Florin Constantin Micu.

Rep.: Spuneaţi mai devreme că aveţi soluţii pentru revitalizarea turismului în sudul litoralului?

V.M.: Desigur. Vom promova o iniţiativă legislativă privind delimitarea unei zone speciale a turismului de litoral, cu un regim specific fiscal adaptat activităţii sezoniere şi adaptarea regimului forţei de muncă la activitatea sezonieră de litoral. Vom cere sprijin guvernamental pentru promovarea la nivel naţional şi internaţional a turismului de litoral şi a zonei costiere Litoral Sud-Mangalia. Vom face demersuri pentru consolidarea renumelui staţiunii Costineşti, ca staţiune a tineretului şi realizarea Portului pescăresc şi turistic în zona Epavă.

Împreună cu primarii din zonă, vom dezvolta turismul în localităţile de litoral Tuzla, 23 August şi Limanu (2 Mai, Vama Veche) şi vom atrage fonduri europene pentru protejarea şi consolidarea plajelor şi a digurilor. Suntem în discuţii pentru deblocarea finanţării pentru amenajarea portului turistic şi a Bălţii Tuzla. Avem în vedere, totodată, amenajarea ariei protejate Pădurea Hagieni şi valorificarea acesteia ca obiectiv turistic.

Rep.: Ce le puteţi promite tinerilor din Colegiul 5?

V.M.: Noi facem, nu promitem. Alţii înaintea noastră au promis că dau şi apoi au luat şi au tăiat şi pensii şi salarii şi tot. Pentru tinerii din localităţile colegiului 5, vom sprijini construcţia a 800 locuinţe sociale şi prin programul ANL, cu preţuri reduse, prin eliminarea costurilor la terenuri şi utilităţi, acestea fiind suportate de autorităţile locale. Vom face legi pentru înfiinţarea şcolilor de arte şi meserii, precum şi şcoli profesionale. Cluburile sportive vor primi finanţări pentru că sportul este vital în buna creştere a oricărui copil. Se vor construi creşe şi grădiniţe cu orar prelungit.

Rep.: Domnule Victor Manea, un ultim mesaj către alegători, înainte de vot?

V.M.: Stimaţi locuitori din Tuzla, Costineşti, Pecineaga, 23 August, Mangalia sau Limanu, vă rog să ieşiţi la vot şi să vă decideţi singuri soarta, indiferent de opţiunea politică pe care o aveţi. Este o datorie civică a oricăruia dintre noi să votăm pentru viitorul localităţii în care trăim. Pentru judeţul Constanţa şi pentru România. Pentru a le asigura nepoţilor, copiilor, părinţilor şi bunicilor noştri un trai mai bun.

Rocsana CRISTEA, Replica, 6 dec. 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply