Primarul Cristian Radu îndeamnă locuitorii Mangaliei să voteze la referendum

0
812

farmec.ro
carturesti.ro%20

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a declarat recent, într-o întâlnire cu locuitorii oraşului, că îndeamnă persoanele cu drept de vot să se prezinte la urne, în data de 9 decembrie pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul cu privire la exploatarea gazelor de şist, în sudul litoralului.

“Municipalitatea a decis organizarea acestui referendum întrucât populaţia este singura în măsură să decidă în privinţa oportunităţii extracţiei gazelor de şist în această zonă, cu toate implicaţiile ce derivă din aceste acţiuni. Referendumul va avea loc în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare pentru a reduce cheltuielile de organizare, dar fac apel la cetăţeni să iasă la vot pentru că este foarte important să ne spunem punctul de vedere noi, ca şi comunitate. Altfel există riscul să decidă alţii în locul nostru”, a menţionat primarul Cristian Radu.

El le-a cerut locuitorilor Mangaliei să fie atenţi la buletinul de vot, să citească bine întrebarea de la referendum şi să voteze cu “DA” sau “NU”, în funcţie de opţiunea fiecăruia.

 “Cine va vota DA va însemna că este de acord cu exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, iar cine va vota NU va însemna că nu este de acord să se foreze pe teritoriul muncipiului Mangalia pentru gaze de şist”, a explicat primarul.

Potrivit legii, referendumul va fi validat dacă se vor prezenta la urne jumătate plus unu din numărul total de alegători înscrişi pe listele de vot.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MangaliaNews.ro, Joi, 6 decembrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply