În timp ce fostul primar al Mangaliei a anunţat că îi dă voturile lui, Radu îi cere în instanţă lui Tusac să probeze acuzaţiile aduse împotriva sa, în timpul campaniei

0
802

Candidatul independent pentru Primăria Mangalia, Cristian Radu, l-a dat în judecată pe contracandidatul său, Mihai Claudiu Tusac, pentru acuzaţiile aduse de acesta în timpul campaniei electorale. Miercuri, 13 iunie, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul civil cu numărul 6938/118/2012, având ca obiect pretenţii.

Contactat telefonic, Cristian Radu ne-a declarat că este vorba despre zvonurile lansate de Tusac împotriva sa. Nu am făcut altceva decât să îi cer în instanţă să prezinte dovezi despre ceea ce a spus despre mine, despre acuzaţiile care mi le-a adus. Eu ştiu că dacă faci o afirmaţie, o susţii până la capăt. De aceea i-am cerut oficial, la Tribunal, să argumenteze, pe bază de dovezi, toate acuzaţiile aduse. Dacă va veni cu dovezi, e ok, dacă nu, urmează să vedem ce e de făcut, ne-a declarat Cristian Radu.

Termenul fixat de instanţă în acest dosar este 19 septembrie. De asemenea, tot el susţine că Tusac nu este singurul contracandidat pe care l-a dat în judecată pentru ceea ce s-a spus despre el. Mai este un fost contracandidat pe care l-am acţionat în instanţă, pentru acelaşi motiv. A spus despre mine în presă că mă asociază cu Omar Haissam sau cu Osama Bin Laden şi câte şi mai câte au spus despre mine. Eu le cer să vină cu dovezi, ne-a mai declarat Cristian Radu.

Daniel ALBU, replicaonline, 16 iunie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply