Mangalia: Târg educaţional, caravană medicală şi aniversări

0
827

farmec.ro
carturesti.ro%20

Primăria Mangalia îi va sărbători, astăzi, la ora 13.00, pe seniorii oraşului, care împlinesc 50 ani de căsătorie şi 60 şi 80 ani de viaţă. Primarul Claudiu Tusac a declarat că va continua să fie alături de pensionari, oferindu-le un moment aniversar deosebit. ”Le transmit seniorilor din Mangalia urările mele de sănătate, bucurie sufletească şi numai împliniri şi îi aştept la primărie să sărbătorim împreună aceste momente speciale”, a spus Tusac.

De asemenea, tot Primăria Mangalia organizează, vineri 25 mai, Târgul Educaţional al ofertelor universitare la Sala de Conferinţe Alutus. Cu această ocazie, sunt invitaţi fostul ministru al Educaţiei şi preşedinte al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ecaterina Andronescu, lideri de sindicate, preşedinţii comitetelor de profesori, cadre didactice. În cadrul acestui târg, Ecaterina Andronescu va prezenta noua lege a Educaţiei.

În altă ordine de idei, la iniţiativa PSD Mangalia, va fi organizată Caravana Medicală, eveniment care se va desfăşura în perioada 26 – 31 mai. Cu această ocazie, social democraţii spun că se vor efectua, gratuit, analize precum: colesterolul total, HDL colesterol, LDL colesterol şi trigliceride. PSD Mangalia mai informează că doreşte să efectueze o evaluare a stării de sănătate a oamenilor din Mangalia. Analizele sunt acreditate Renar.

Joi, 24 mai 2012, Tatian IORGA, Telegraf.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply