În tabere diferite, PNŢCD s-a scindat la Mangalia

0
748

Prim vicepreşedintele PNŢCD Constanţa, Corneliu Neagoe: „Ceea ce a făcut Iorguş este prostituţie politică, o politică de centură pe care noi nu o susţinem“.

UNII CU CRISTIAN RADU

Primăria Mangalia este una dintre administraţiile locale aprig disputate de liderii tuturor formaţiunilor politice. Pentru că unii dintre candidaţi sunt ori prost văzuţi de locuitorii Mangaliei ori nu prea cunoscuţi, liderii formaţiunilor politice care au intrat în cursă încearcă să atragă de partea lor susţinerea cât mai multor partide din Mangalia.

Astfel, PNŢCD a devenit brusc un partid important la nivelul celui de-al doilea municipiu din judeţul Constanţa. Şi, ca în orice moment de răscruce, în care în partid trebuie să se ia o decizie importantă, PNŢCD s-a împărţit în două tabere. Unii ţărănişti, mai exact membrii organizaţiei judeţene Constanţa, îl susţin pe candidatul independent Cristian Radu, iar organizaţia din Mangalia îl susţine pe cel al UNPR, Zanfir Iorguş. Totul cu acte în regulă, adică în baza unor protocoale de colaborare, zic ei, perfect legale.

Ambele tabere susţin că au dreptate şi că au respectat statutul partidului atunci când au încheiat respectivul protocol de colaborare. Mai exact, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PNŢCD, Tudorel Chesoi, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a încheiat un protocol de colaborare cu Cristian Radu şi că nu este de acord cu susţinerea lui Iorguş la şefia administraţiei mangaliote. Mai mult, el susţine că l-a eliberat din funcţie pe preşedintele interimar al organizaţiei din Mangalia, Gabi Ciupercă, şi că interimatul a fost preluat de prim vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Corneliu Neagoe, însărcinat să coordoneze campania electorală. „Ceea ce a făcut Iorguş este prostituţie politică, o politică de centură pe care noi nu o susţinem“, a declarat Neagoe. Conform ţărăniştilor, Radu este susţinut şi de PNL, PC şi UDTR în Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

ALŢII, CU ZANFIR IORGUŞ

Pe de altă parte, tot ieri, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a UNPR, George Lipoveanu, a anunţat că UNPR, PNŢCD şi PDL îl vor susţine pe Zanfir Iorguş la alegerile locale pentru că nu este „timp ca după patru ani de ceartă la Mangalia să luăm un începător pentru a-l instrui şi pentru a-l învăţa administraţie“.

Iorguş susţine că în 3 mai a fost semnat protocolul de colaborare între cele trei formaţiuni politice. Acest protocol a fost semnat însă la nivel local, şi nu judeţean. Mai mult, cel care a semnat protocolul de colaborare – Gabi Ciupercă – susţine că a fost îndreptăţit să-l semneze pentru că a fost ales la conducerea PNŢCD Mangalia şi că, din cei patru ani de mandat, mai are trei. Acesta nu a pomenit însă nimic de interimatul de care a vorbit liderul de la Constanţa. Încurcate sunt căile ţărăniştilor!

Mihaela DRAGOMIR, Ionela HALCIUC

Telegraf, vineri, 18 Mai 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply