Zi decisivă pentru Cabinetul Ungureanu

0
747

Parlamentul votează moţiunea de cenzură a USL “Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”

Aflat de mai puţin de trei luni în fruntea Guvernului, premierul Mihai Răzvan Ungureanu se confruntă astăzi cu prima sa moţiune de cenzură. Camera Deputaţilor şi Senatului reunite în şedinţă comună vor dezbate şi supune la vot moţiunea de cenzură a USL  intitulată “Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”. Deşi premierul Ungureanu declara miercuri că nu se simte emoţionat de moţiune, ci de altele, şeful Executivului ar avea totuşi de ce să se teamă pentru viitorul lui de prim-ministru. Dacă la începutul săptămânii şansele ca moţiunea să treacă erau mai mici, lucrurile s-au schimbat între timp.

Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat ieri că USL mai are nevoie de patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură a USL să fie adoptată de Parlament. El şi-a exprimat însă speranţa că astăzi USL va avea numărul de voturi “pentru” cerut de Constituţie – 231 –ca moţiunea să fie adoptată, iar Guvernul Ungureanu să fie demis. Surse parlamentare spun însă că USL ar avea nu numai necesarul de voturi “pentru” cerut de Constituţie, ci şi vreo cinci peste, dar nu a dorit să facă public acest lucru, deoarece votul este secret, cu bile şi ar putea apărea surprize.

Foto: Karina Knapek / Intact Images

Articolul integral: jurnalul.ro, 27.04.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply